Vaslui: Padoc cu peste 40 de câini, construit ilegal. Oamenii acuză disconfortul creat de animale

caini

Un padoc în care sunt adăpostiţi peste 40 de câini fără stăpân, preluaţi din adăposturile Primăriei Bârlad, a fost construit ilegal în localitatea vasluiană Tutova de către o asociaţie pentru protecţia animalelor. Peste o sută de localnici au reclamat disconfortul creat de patrupede.

Autorităţile din Tutova au somat Asociaţia “Ajutaţi-l pe Azorel”, în urma unei reclamaţii semnată de peste o sută de persoane care acuză disconfortul creat de patrupede.

“Oamenii, care au casele la mai puţin de 100 de metri de acest padoc au reclamat disconfortul creat de câini în localitate. În consecinţă, am convocat o şedinţă de îndată a Consiliului Local, în care s-a hotărât că nu este permisă construirea de padocuri la o distanţă mai mică de 300 de metri de limita intravilanului, în orice localitate din comună. Nu suntem împotriva funcţionării unui adăpost pentru maidanezi în Bădeana, dar nu trebuie să aşezăm câinii înaintea oamenilor”, a declarat, luni, primarul comunei Tutova, Ion Corciovă, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, dacă asociaţia respectivă nu va intra în legalitate în cel mai scurt timp, Primăria Tutova se va adresa instanţei în vederea obţinerii unei ordonanţe preşedinţiale de evacuare a patrupedelor din padocul construit ilegal.

Autorităţile din Tutova sunt dispuse să realizeze un parteneriat public-privat cu asociaţia în cauză, prin care să-i pună la dispoziţie un teren pe care să fie construit un nou padoc pentru cei peste 40 de câini.

 D.M.

NICIUN COMENTARIU