10.6 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 23:18
No menu items!

Vaslui: Cea mai scăzută temperatură din acest an – minus 22 de grade Celsius

spot_img

termometru

Temperatura de minus 22 de grade Celsius, cea mai scăzută de la începutul acestui an, a fost înregistrată în cursul nopţii de joi spre vineri la staţia meteo din oraşul Negreşti, judeţul Vaslui.

„Într-adevăr, este cea mai scăzută temperatură de până acum din actualul sezon rece. Din păcate, tendinţa de vreme deosebit de rece se va menţine şi în zilele următoare, când mercurul termometrelor în judeţul Vaslui nu va urca mai mult de minus 10 grade. Vor fi în continuare nopţi geroase, cel puţin până duminică, atunci când minimele vor coborî până la minus 17-18 grade Celsius”, a declarat șeful Staţiei Meteo Vaslui, Marius Acasandrei.

Temperaturile foarte scăzute din cursul nopţii de joi spre vineri au avut efecte asupra populaţiei. Astfel, şase persoane fără locuinţe au ajuns în adăposturile special amenajate ale primăriilor, cinci fiind din Bârlad şi una din localitatea Curteni.

„În cursul acestei dimineţi (n.r. – vineri), au început să vină foarte multe apeluri de la persoanele de peste 80 de ani cu dispnee, afecţiuni cauzate de ger. La temperaturile mici de afară, un astfel de caz se poate transforma oricând în cod roşu”, a spus managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, Aurora Popa.

Tot ca o consecinţă a gerului de afară, au crescut consumurile de gaz la populaţie, în cazul celor care deţin centrale termice individuale, în medie cu 20 la sută faţă de perioada anterioară.

Lucian Mera