11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 21:33
No menu items!

Vasile Dîncu, despre criza din Ucraina: România se pregăteşte pentru ce este mai rău

spot_img

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat că există posibilitatea să se ajungă la un conflict armat în Ucraina, iar România se pregăteşte pentru ce este mai rău.

“Am discutat despre situaţia strategică din zonă şi despre faptul că există posibilitatea ca să se ajungă la un conflict armat. Dacă ne uităm după semnele exterioare, după aglomerarea de material pentru trupe, de trupe, au fost aduse şi trupe din est, de modul în care este gândită situaţia strategică, faptul că s-au suplimentat sub pretextul unor exerciţii militare şi în Belarus, faptul că se bănuiesc şi alte forme şi mişcări, s-ar părea că există şanse destul de mari să existe un conflict. Nu ştim însă tipul de conflict care va exista, va exista doar un război de scurtă durată, vor exista nişte conflicte, cum au mai fost în Donbas. Nu ştim dacă nu vor exista provocarea unor insurecţii a unei populaţii din aceste zone care să fie sprijinită. Acest lucru nu se ştie. Totuşi, situaţia strategică care nu este ascunsă de Rusia arată că sunt mai multe şanse să se ajungă la un conflict armat. Avem oarecare speranţă că se va ajunge la o situaţie negociată şi Rusia doar încearcă să influenţeze opinia publică şi negocierile prin această mişcare puternică de forţe”, a precizat Vasile Dîncu.

El a subliniat că România se pregăteşte pentru ce este mai rău.

“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău, ăsta este rolul Armatei şi rolul politicii. Alianţa NATO are ca scop în tratatul NATO următorul lucru: nu un atac împotriva cuiva, ci protejarea populaţiei şi a unor teritorii din alianţă, a statelor care s-au aliat şi atunci noi trebuie să întărim flancul estic. Trebuie să facem aici toate aceste pregătiri chiar dacă nu există pentru noi iminenţa unui conflict militar”, a spus ministrul Apărării.

Acesta a precizat că SUA nu vor da un răspuns militar în Ucraina, reacţia fiind una economică.

“Eu am discutat cu secretarul, cu şeful Pentagonului, secretarul de stat Austin la telefon, dar şeful Marelui Stat major al nostru şi ceilalţi comandanţi sunt mereu în legătură, câteodată aproape cotidiană, cu oficialii de la Washington şi oficialii NATO. Nici Statele Unite nu vor articula un răspuns militar. Sigur că va fi un răspuns şi ar fi un răspuns destul de puternic, dacă se va întâmpla asta de factură economică şi de aceea noi trebuie să ne pregătim pentru că ne putem trezi şi cu siguranţă putem avea efecte care sunt de fapt de natură energie, migraţii posibile şi aşa mai departe. Există efecte pe care le poate avea un război în apropiere şi pentru România, dar nici Statele Unite, aşa cum au anunţat până acum, nu ar riposta militar în condiţiile în care nu este atacată o ţară NATO”, a transmis Vasile Dîncu.

                                                                                                                  Adina Silav