23.5 C
București
miercuri, 9 octombrie 2024 - 18:33
No menu items!

Vârful de debit al Dunării la intrarea în țară va fi de 9.000 mc pe secundă. Comparația cu recordurile din 2006

spot_img

Debitul Dunării este, duminică, la 6.100 metri cubi/secundă, iar estimările indică un vârf de până la 9.000 mc/s, în scădere semnificativă faţă de prognozele iniţiale de 9.300-9.500 mc/s, potrivit Anei-Maria Agiu, purtător de cuvânt la Administraţia Naţională Apele Române.

”Debitele Dunării în ultima perioadă au fost într-adevăr în creştere. Dacă facem o comparaţie cu data de 13 septembrie, când debitele Dunării erau de 2.200 mc/s, astăzi vorbim de debite de aproape trei ori mai mult, 6.100 mc/s, iar conform prognozei realizate de colegii noştri de la Institutul Naţional de Hidrologie până pe 28 septembrie estimăm să avem debite de 8.300 mc/s. Ieri s-a atins valoarea maximă a viiturii la Budapesta, debitul fiind de 8.200 mc/s, dar mai puţin decât cel prognozat. Conform informaţiilor suplimentare pe care le-am primit de la colegii din Serbia, atenuarea viiturii în zonele natural inundabile în amonte de Bogojevo va fi mult mai mare decât în condiţiile anterioare, iar aceasta ar putea însemna debite maxime semnificativ mai mici la intrarea în ţară, adică comparativ cu prognoza iniţială de 9300, până la 9.500 mc/s la intrarea în ţară, estimăm că vârful maxim ar putea fi până în 9.000 mc/s”, a explicat duminică, Ana-Maria Agiu, la Digi24.

Aceasta a precizat că debite cu niveluri de 9000 sau 10.000 mc/s pot fi tranzitate în siguranţă pe sectorul românesc al Dunării, în contextul în care, în 2006, s-au consemnat debite istorice de 15.600 mc/s.

„Cu siguranţă, creşterea Dunării este substanţială şi viitura se va resimţi şi la nivelul sectorului românesc al Dunării. Acest lucru este firesc şi trebuie să îl spunem. Pe de altă parte, dacă comparăm cu debitele istorice din alte perioade, să zicem anul 2006, în care Dunărea la intrarea în ţară avea 15.600 mc/s, debite cu un nivel de 9.000 mc/s până chiar peste 10.000 pot fi tranzitate în siguranţă pe sectorul românesc al Dunării. Aceasta nu înseamnă că suntem liniştiţi, ci, dimpotrivă, suntem în stare de alertă. Monitorizarea este foarte strictă”, a subliniat sursa citată.

T. S.