3 C
București
sâmbătă, 4 decembrie 2021 - 3:40
No menu items!

Valentin Ceaușescu a pierdut procesul în care revendica un tablou de Petrașcu

spot_img

Cererea lui Valentin Ceauşescu prin care Muzeul Naţional de Artă al României trebuia să îi returneze tabloul “Natură moartă cu ulcică de aramă”, semnat de Gheorghe Petraşcu, a fost respinsă de Judecătoria Sectorului 5

valentin ceausescu

Instanţa a respins acţiunea ca lipsită de interes, având în vedere că în favoarea lui Valentin Ceauşescu s-a pronunţat deja o sentinţă, prin care s-a dispus restituirea operei de artă. Mai exact, este vorba despre o sentinţă a Judecătoriei Sectorului 1, din 2 octombrie 2009, de executare silită a Muzeului Naţional de Artă al României, după ce instituţia a refuzat să îi returneze lui Valentin Ceauşescu tabloul “Natură moartă cu ulcică de aramă”.

Decizia Judecătoriei Sectorului 5 nu este definitivă şi poate fi contestată cu apel de către fiul fostului dictator Nicolae Ceauşescu.

Valentin Ceauşescu a acţionat în instanţă, în 12 noiembrie 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Muzeul Naţional de Artă al României, pentru returnarea tabloului “Natură moartă cu ulcică de aramă”, semnat de Gheorghe Petraşcu.

Pentru a-şi susţine cererea, Valentin Ceauşescu a depus la dosar o sentinţă dată de Tribunalul Bucureşti, prin care s-a decis “restituirea către petentul Ceauşescu Valentin a tuturor bunurilor cu privire la care au fost dispuse măsuri de indisponibilizare şi confiscare prin ordonanţele sus-menţionate şi care nu au fost restituite, bunuri ridicate de la acesta şi de la numitul Ceauşescu Nicu”.

Pe de altă parte, în cadrul unei întâmpinări semnată de procurorul general al României, Tiberiu Niţu, se arată că, potrivit legii, Valentin Ceauşescu nu mai poate intra în posesia tabloului.

“Dreptul material la acţiune al reclamantului s-a prescris la data de 19 aprilie 2010. (…) Reclamantul nu justifică un interes legitim şi actual în exercitarea acţiunii civile, având în vedere că acesta beneficiază deja de o hotărâre judecătorească prin ale cărei dispoziţii s-a dispus restituirea bunurilor ridicate de la acesta şi de la defunctul Ceauşescu Nicu”, subliniază PICCJ.

Totodată, la dosar este depusă şi o întâmpinare semnată de Muzeul Naţional de Artă al României în care se arată că Valentin Ceauşescu este de “rea-credinţă”, pentru că a cerut şi, ulterior, a primit în instanţă un număr de şapte tablouri care de fapt aparţineau statului român. Tablourile la care MNAR face referire sunt semnate de Iosif Iser, Alexandru Ciucureanu, Nicolae Tonitza şi Dumitru Ghiaţă.