24.2 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 16:37
No menu items!

Vaccinul produs de Pfizer în doze pentru copii, disponibil din 13 decembrie

spot_img

Uniunea Europeană va dispune de vaccinuri anti-Covid adaptate pentru copii, produse de Pfizer – BioNTech, din 13 decembrie. Serurile au fost deja aprobate de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), a anunţat, miercuri, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. 

„Am vorbit cu compania BionTech-Pfizer şi veştile sunt bune. Pot accelera producţia, iar vaccinurile pentru copii vor fi disponibile din data de 13 decembrie”, a anunţat Von der Leyen la o conferinţă de presă.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a sprijinit săptămâna trecută extinderea actualei licenţe europene a companiilor farmaceutice Pfizer şi BioNTech pentru utilizarea vaccinului lor împotriva COVID-19 la copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani, deşi într-o doză mai mică decât cea administrată copiilor de peste 12 ani.

Vaccinul va fi administrat în două doze, la interval de trei săptămâni între prima şi a doua doză, notează agenţia într-un comunicat, în care evidenţiază avantajele vaccinării cu Pfizer a copiilor din această categorie de vârstă pentru a depăşi riscurile îmbolnăvirii cu COVID-19.