24.2 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 16:37
No menu items!

Va eșua privatizarea CFR Marfă? Somat să plătească luni 170 de milioane de euro, Gruia Stoica cere desecretizarea contractului

spot_img

gruia_stoica_48056700

Finalizarea privatizării companiei CFR Marfă se decide luni. Somat să plătească 170 de milioane de euro, Gruia Stoica acuză Ministerul Transporturilor că nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale și cere desecretizarea contractului în baza căruia ar urma să preia pachetul majoritar de acțiuni al companiei de stat.

În plus, GFR (compania controlată de Gruia Stoica) a cerut duminică implicarea directă a ministrului transporturilor, Ramona Mănescu, în vederea evitării unui eşec al privatizării.

GFR este în continuare dispus să colaboreze cu Ministerul Transporturilor pentru a identifica împreună căile legale prin care poate fi evitat eşecul unei licitaţii care ar afecta negativ mediul economic şi ar descuraja investiţiile străine. Grup Feroviar Român contează pe susţinerea conducerii Ministerului Transporturilor pentru prevenirea acestei situaţii”, se arată într-un comunicat transmis de GFR.

GFR consideră că, în acest moment, Comisia de privatizare invocă termenul de obţinere a avizului din partea Consiliului Concurenţei drept motiv pentru un anticipat eşec al tranzacţiei, pentru a ascunde faptul că în mod flagrant nu şi-a îndeplinit obligaţiile care-i revin.

Tot duminică, ministrul Ramona Mănescu i-a cerut secretarului de stat Cristian Ghibu, preşedintele Comisiei de privatizare a CFR Marfă, şi consultanţilor Deloitte şi „Muşat şi Asociaţii” să transmită luni un punct de vedere privind evoluţia, momentul şi paşii următori în această privatizare.

„Este datoria domnului Ghibu ca, împreună cu consultanţii, să gestioneze acest proces de privatizare în favoarea statului român, care l-a învestit cu această responsabilitate, încă din februarie 2013, atunci când a fost numit la conducerea Comisiei de privatizare şi mai târziu, în septembrie 2013, când a semnat contractul de privatizare cu câştigătorul licitaţiei. Încă de la debutul mandatului de ministru i-am cerut domnului secretar de stat Ghibu să se concentreze pe ducerea la bun sfârşit a procesului de privatizare”, a arătat Ramona Mănescu într-un comunicat transmis de Ministerul Transporturilor.

La rândul lui, premierul Victor Ponta dă vina pe președintele Traian Băsescu pentru un eventual eșec al privatizării CFR Marfă. Astfel, Ponta a declarat că, „după ce preşedintele a dat ordin să fie luaţi toţi de DNA”, funcţionarii sunt „temători”. În replică, Preşedinţia a transmis, prin vocea purtătorului de cuvânt Bogdan Oprea, că, dacă vreun funcţionar, ministru sau premierul au încălcat legea, „atunci au toate motivele să fie temători”.

„În mod sigur, doamna ministru şi cu cei din comisia de privatizare o să anunţe mâine (luni – n.r.) exact ce măsuri au de luat. Acum însă, ştiţi şi dumneavoastră, după ce preşedintele a dat ordin să fie luaţi toţi de DNA, funcţionarii, pe bună dreptate, sunt foarte temători”, le-a declarat premierul Victor Ponta, duminică, jurnaliştilor, răspunzând unei întrebări referitoare la privatizarea CFR Marfă.

În replică, Bogdan Oprea a remis presei o declaraţie, în care subliniază că funcţionarii şi înalţii funcţionari, inclusiv premierul, trebuie să respecte legea.

Potrivit purtătorului de cuvânt al preşedintelui, „niciun funcţionar al statului român, niciun membru al Guvernului şi nici chiar prim-ministrul al Guvernului României nu trebuie să se teamă de Justiţie dacă ştiu că au respectat legea”.

„Dacă, însă, vreun funcţionar, vreun membru al Guvernului sau chiar domnul prim-ministru însuşi a încălcat legea, atunci au toate motivele să fie temători”, a mai arătat Bogdan Oprea.

„Domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta trebuie să înţeleagă că funcţionarii şi înalţii funcţionari, fie că vorbim chiar şi despre prim-ministrul al Guvernului României, nu se bucură de protecţie în faţa instituţiilor statului atunci când încalcă rigorile legilor şi condiţiile de privatizare a unor mari companii”, a subliniat, în încheierea declarației sale, purtătorul de cuvânt al preşedintelui.

Cu o săptămână în urmă, preşedintele Traian Băsescu a declarat că orice om care priveşte la modul în care se desfăşoară procesul de privatizare a CFR Marfă poate considera că mai devreme sau mai târziu acesta va face obiectul unei anchete a DNA.

Până în prezent, compania GFR a lui Gruia Stoica a plătit o garanţie de 10 milioane de euro şi un avans de 20 milioane de euro, reprezentând 10% din valoarea sumei pe care trebuie să o achite pentru preluarea CFR Marfă.

În iunie anul acesta, GFR a fost declarată câştigătoare în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

Raluca Dan