10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 6:21
No menu items!

USR face mișto de PNL, după angajarea unei foste chelnerițe la Apele Române

spot_img

O fostă chelneriță din Iași a fost angajată la Administrația Bazinală de Apă Prut – Bârlad, la departamentul care se ocupă de apărarea inundațiilor, fără a avea o minimă pregătire în domeniu, conform unei anchete a publicației Recorder.ro.

Organizația de tineret a USR a postat pe Facebook un anunț  cu prin care se face aluzie la angajata de la Apele Române: „Căutăm lucrător PDF. Experiență necesară: Minim 5 ani lucrați la master.”

Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad este condusă de Petru Avram, vicepreședinte PNL Iași. În reportajul citat, acesta se recomandă subordonaților ca „un animal politic care va ajunge cel puțin ministru” și le cere specialiștilor din instituție să accepte angajați care nu știu nici măcar în ce se măsoară debitul unui râu.

Un inginer din instituție povestește cum angajata Simona Iancu, fostă chelneriță la un bar, angajată fără concurs, nu știa nici măcar să deschidă un calculator.

„I-au explicat că trebuie să dea enter, domnișoara a apăsat pe ecranul calculatorului. A văzut că nu s-a deschis a mai insistat o dată, tot nu s-a deschis calculatorul. Colegii au întrebat: Totuși, nu ați mai lucrat după terminarea facultății? Ba da, am lucrat cinci ani la Master. Oh, super, cinci ani, dar totuși nu-i cam mult la master? Ah, da, dar la Master Club. Lucrase la un club care se numea Master. Și avea abilități pentru case de marcat, atunci când apeși pe ecranul casei de marcat.”