8.3 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 7:24
No menu items!

USL boicotează discursul lui Traian Băsescu din Parlament

spot_img

Traian Basescu discurs ParlamentParlamentarii Uniunii Social Liberale vor boicota discursul președintelui Traian Băsescu pe care acesta îl va susține, marți, în plenul reunit al celor două camere ale Legislativului.

Parlamentarii puterii au decis să nu fie prezenți în sala de ședințe, la ora 15, când președintele vrea să li se adreseze. O decizie finală în acest sens va fi luată, luni, la ora 15, de forurile de conducere ale pratidelor ce formează USL, însă, în principiu, hotărârea este ca și luată, rămânând, totuși, la latitudinea fiecăruia să participe sau nu.

Preşedintele Traian Băsescu a cerut conducerii Parlamentului să se adreseze, marţi, 12 martie, plenului reunit al celor două Camere, pe probleme actuale de politică europeană.

“Domnul preşedinte al României, Traian Băsescu, a transmis joi, 7 martie, o scrisoare adresată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, prin care solicită, în temeiul Art.88 şi Art.65 din Constituţie să se adreseze, în data de 12 martie, plenului reunit cu privire la probleme actuale de politică europeană”, a declarat Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale. V.M.