13.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 20:55
No menu items!

Ursula von der Leyen este din nou la Kiev

spot_img

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este din nou, în Ucraina. Șefa executivului de la Bruxelles a ajuns, sâmbătă, la Kiev, pentru discuții privind aspirațiile Ucrainei de aderare la Uniunea Europeană.

”Cu preşedintele Zelenski voi face un bilanţ al lucrărilor comune necesare pentru reconstrucţie şi al progreselor înregistrate de Ucraina pe calea sa europeană”, a spus ea într-o postare pe contul de Twitter.

Aceasta este a doua vizită a Ursulei von der Leyen la Kiev de la începutul invaziei ruse, în scopul de a exprima sprijinul oferit de Uniunea Europeană Ucrainei în vederea aderării ţării la blocul comunitar.

Liderii de grupuri politice din Parlamentul European au cerut, joi, într-o declaraţie comună, şefilor de stat şi de guvern din ţările UE să le acorde statut de ţară candidată Ucrainei şi Republicii Moldova şi să facă demersuri pentru a adopta o decizie similară în cazul Georgiei.

„Noi, liderii grupurilor politice din PE, facem apel la reuniunea şefilor de stat şi de guvern din 23-24 iunie să decidă asupra cererilor Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei de aderare la UE”, se menţionează în declaraţia adoptată joi de Conferinţa Preşedinţilor.

 

                                                                                                                Adina Silav