7.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 3:38
No menu items!

Urșii agresivi vor putea fi împușcați și în afara localităților. Legea a fost adoptată

spot_img

Parlamentul a adoptat, în urma reexaminării cerute de președintele Klaus Iohannis, legea prin care urșii periculoși pot fi uciși și în afara localităților (extravilan), nu doar în interiorul acestora.

„Prin completările aduse de Parlament, acum avem o reglementare și pentru situația în care acest pericol apare în extravilan.

Totodată, cheltuielile administrațiilor locale privind permanența și intervenția imediată vor fi decontate de către Ministerul Mediului”, a transmis, miercuri, ministrul Mediului, Tanczos Barna, pe pagina de Facebook.

„Asigurăm protecția speciilor, dar protejarea oamenilor și a bunurilor acestora este prioritatea noastră!

Parlamentul a adoptat, astăzi, a doua oară, după reexaminarea cerută de președintele Klaus Iohannis, legea care permite intervenția imediată împotriva urșilor periculoși, nu doar în interiorul, ci și în exteriorul localităților.

Încă de anul trecut este în vigoare Ordonanța de Urgentă, inițiată de mine, ce a permis intervenția în intravilan. Prin completările aduse de Parlament, acum avem o reglementare și pentru situația în care acest pericol apare în extravilan.

Totodată, la inițiativa noastră, cheltuielile administrațiilor locale privind permanența și intervenția imediată  vor fi decontate de către Ministerul Mediului.

Împreună cu ordinul de ministru prin care am stabilit cotele de intervenție și prevenție avem, în sfârșit, toate instrumentele pentru a salva vieți, pentru a apăra viața și bunurile oamenilor împotriva urșilor deveniți agresivi.

Sunt soluții imediate, imperios necesare în condițiile înmulțirii atacurilor de urs și a pagubelor provocate de aceste carnivore mari, pe fondul creșterii constante a populației de urs brun din cauza unui management impropriu. 

Soluția pe termen lung rămâne gestionarea corectă a populației de urs.

Ministerul Mediului derulează un proiect de 10 milioane de euro pentru estimarea populației de urs brun cu ajutorul unor metode științifice moderne, proiect care va avea ca rezultat scăderea numărului conflictelor om-urs, conservarea habitatului natural al ursului, respectiv managementul durabil al speciei”, este mesajul transmis de ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Proiectul de lege a fost adoptat în Camera Deputaților cu 187 de voturi „pentru”, 5 voturi „contra” și 52 de abțineri.

Președintele Klaus Iohannis ceruse Parlamentului la începutul acestui an să reexamineze legea care permite uciderea urșilor agresivi. La acel moment, Administrația Prezidențială nota că excluderea din lege a sintagmei “în intravilanul localităților” lăsa loc de abuzuri, în intervențiile din extravilan.

Conform unei OUG adoptate anul trecut, autoritățile locale pot decide “în baza expertizei profesionale” dacă urșii sunt alungați, relocați sau eutanasiați/împușcați.

                                                                                                                    Adina Silav