19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 13:07
No menu items!

UPDATE. Mașinile și terenurile Elenei Udrea, scoase la vânzare de ANAF. E vizat și terenul agricol din Nana, aflat în vecinătatea terenurilor familiei Băsescu

spot_img
  • UPDATE

Fiscul va valorifica și terenul agricol de peste 1,8 hectare deținut de Elena Udrea în comuna Nana, din județul Călărași, aflat în vecinătatea suprafeței de 290 de hectare a Ioanei Băsescu, fiica cea mare a fostului președinte Traian Băsescu, au precizat, marți, surse din ANAF. 

Și terenul Ioanei Băsescu se află sub sechestru în dosarul „Nana”, în care aceasta are calitate de martor.  

ANAF vinde două maşini aparţinând fostului ministru Elena Udrea, respectiv un Mercedes vechi de 17 ani şi un Fiat 500 de 10 ani, precum şi mai multe terenuri situate în apropierea lacului Străuleşti.

Deşi maşinile sunt destul de vechi, Fiscul vrea 7.158 euro pentru Fiat 500 şi 7.685 euro pentru Mercedes Benz S500. Cea mai mare parte a banilor ar trebui, însă, să vină de pe cele şase terenuri, pentru care ANAF încearcă să obţină cel puţin 793.447 euro, preţ care include TVA, conform Profit.ro.

Elena Udrea execută în prezent o pedeapsă de şase de închisoare, în urma condamnării în dosarul Gala Bute.

                                                                                                                    Adina Silav