2.4 C
București
sâmbătă, 4 decembrie 2021 - 16:48
No menu items!

UPDATE. Corina Crețu, audiată de Comisia REGI a Parlamentului European. VIDEO LIVE

spot_img

Fosta purtătoare de cuvânt a lui Ion Iliescu va răspunde la întrebările europarlamentarilor

corina cretu

Update 13.48

Corina Crețu a intrat într-o conferință de presă. Membrii REGI deliberează pentru a da un aviz.

Principalele declarații ale Corinei Crețu în fața REGI:

  • Prioritatea mea absolută este să mă asigur că vom maximiza contribuția politicii regionale la crearea de locuri de muncă și creștere economică
  •  Cred că datoria CE este să ajute statele membre să-şi dezvolte capacitatea administrativă. Cred că acest lucru este mult mai important inclusiv decât ajutorul şi fondurile pe care le oferim. Pentru că cele mai multe erori vin din această slabă dezvoltare administrativă. Cred că simplificările pe care noi le-am adus în acest regulament vor aduce rezultate concrete prin concentrarea fondurilor pe priorităţi importante
  • Suspendarea fondurilor pentru un stat ar fi o măsură excepţională, care nu ar putea veni ca o surpriză, care ar fi la capătul unui proces foarte lung, în care statul membru este avertizat că trebuie să facă nişte paşi importanţi pentru reforme structurale.
  • Noi acordăm cea mai mare parte a fondurilor regiunilor care au un PIB pe cap de locuitor sub 75% din media europeană. Pentru stabilirea altor criterii este nevoie de un acord între PE, Comisia Europeană şi Consiliu.
  • Autorităţile locale din aceste regiuni trebuie implicate, pentru că ele ştiu cel mai bine care sunt răspunsurile la nevoile pe care le au. Nu cred că noi de la Bruxelles ştim ce se întâmplă în Slovacia, să putem gestiona problemele de pe Dunăre, sau din Marea Ionică, sau din Marea Baltică. Noi suntem facilitatori, acordăm asistenţa tehnică necesară, dar răspunderea punerii în practică a acestor strategii este a statelor membre
  • Rolul nostru este acela de a ajuta şi aceasta este deviza mea principală. Nu de a penaliza, nu de a sancţiona, ci de a-i ajuta, pentru că acest lucru aşteaptă oamenii de la noi, să ajutăm statele membre să cheltuiască eficient aceşti bani
  • Nu toate regiunile pot fi Sillicon Valley. Fiecare regiune are propriul atu.

Corina Crețu, propunerea României pentru un post de comisar european, va fi audiată începând cu ora 10.00, în Comisia pentru dezvoltare regională (REGI) a Parlamentului European, reunită la Bruxelles.

Jean-Claude Juncker, viitorul președinte al Comisiei Europene, i-a atribuit Corinei Crețu postul de comisar pentru Politică Regională.

Noua Comisie Juncker va prelua mandatul pe 1 noiembrie.

Audierea programată să dureze trei ore. Corina Crețu va ține un discurs de deschidere, iar apoi va răspunde întrebărilor puse de membrii REGI. Comisia REGI este condusă de bulgăroaica Iskra Mihailova (ALDE).

După finalizarea audierilor pentru toți membrii Comisiei, plenul Parlamentului European va supune la vot acordarea mandatului pentru întreaga Comisie.