12.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 2:28
No menu items!

UPDATE Confruntare Sorin Blejnar – Radu Nemeș la DNA. FOTO EXCLUSIV

spot_img

Fostul șef al Fiscului, Sorin Blejnar, a fost chemat joi la DNA pentru a fi confruntat cu omul de afaceri Radu Nemeș

Blejnar 1_SZ

Fostul șef al Fiscului, Sorin Blejnar, a fost citat, joi, la Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru a fi confruntat cu omul de afaceri Radu Nemeș – liderul rețelei de evaziune , pe care Blejnar ar fi protejat-o și al cărei „pion” principal este fostul șef de cabinet al acestuia, Codruț Marta.

 

Radu Nemes 1_SZ

Astfel, Sorin Blejnar a ajuns, joi, la DNA la aproximativ jumătate de oră distanță de Radu Nemeș – adus la sediul DNA cu duba din arestul Poliției Capitalei.

Audierea celor doi în același timp nu se poate justifica decât printr-o confruntare dispusă de procurorul de caz.

Acuzat de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 68 de milioane de dolari, Radu Nemeș a fost adus în România din SUA pe 15 mai. Acuzată și ea în dosar, soția lui Nemeș, Diana (însărcinată în luna a opta) a fost extrădată pe 7 mai și se află în arest.

În aceeași cauză mai sunt puși sub acuzare Sorin Blejnar, fostul șef de cabinet al acestuia, Codruț Marta, dar și omul de afaceri Elan Schwartzenberg, „refugiat” de DNA în Israel de unde este aproape imposibil de extrădat, cu atât mai mult cu cât Schwartzenberg are și cetățenie israeliană.

  • UPDATE / Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a declarat joi, că a depus la DNA un memoriu care are la bază două decizii penale prin care mai mulţi judecători au atestat că nu este implicare în dosarul în care este cercetat, alături de soţii Nemeş. El a precizat că le cere procurorilor să închidă dosarul în cazul său.

Sorin Blejnar a spus că a venit la DNA  fără să fie citat, precizând că a depus un memoriu prin care le solicită procurorilor să închidă urmărirea penală în cazul său, în dosarul de evaziune fiscală.

Blejnar a precizat că memoriul are la bază două decizii în care un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti şi alţi trei magistraţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au arăta că el nu are vreo implicare în acest dosar.

Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a mai spus că, în ultimul an de anchetă, nu au existat persoane sau martori în dosar care să facă referire la fapte penale în cazul său.

Întrebat de jurnaliști de ce depune acest memoriu abia acum, în condiţiile în care cele două documente sunt din anul 2013, Blejnar a spus că în urmă cu o săptămână anchetatorii DNA i-au pus la dispoziţie materialul de urmărire penală, pe un DVD, şi că a hotărât depunerea acestui memoriu după studierea integrală a acestuia.

Blejnar a precizat că este vorba de dosarul penal „54” şi că, potrivit celor două motivări, judecătorii au constatat că nu există indicii în ceea ce îl priveşte, atunci când a atacat la instanţă ordonanţa procurorilor prin care i se stabilea interdicţia de a părăsi ţara.

Sorin Blejnar a stat în sediul DNA aproximativ o oră.

Andrei Tudor