20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 15:24
No menu items!

UPDATE. Cabinetul Ciolacu, audiat în viteză în Comisiile din Parlament. Ce proiecte susțin noii miniștri. Votul de învestitură, programat joi

spot_img

Audierile în comisiile parlamentare a miniștrilor propuși pentru ocuparea portofoliilor din Cabinetul Ciolacu se desfășoară miercuri, între orele 10.00 și 16.45, confom programului stabilit de Parlament. Votul privind învestirea noului guvern ar urma să aibă loc joi, de la ora 12:00.

  • UPDATE

Marius Budăi a primit miercuri un aviz favorabil în Parlament pentru al doilea mandat la Ministerul Muncii, cu 38 de voturi ”pentru” şi 13 împotrivă. 

  • UPDATE

Senatorul PSD Ştefan Radu Oprea a primit și el avizul pozitiv în comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului pentru poziţia de ministru al Economiei şi Turismului.  a Întrebat în comisiile parlamentare despre creşterea salariului minim pe economie, el a precizat că PSD susţine majorarea acestuia și că ar putea să ajungă la 500 euro net în 2024 şi 1.000 euro net în 2025.

  • UPDATE

Marcel Boloş, până luni ministru al Fondurilor Europene, a primit, miercuri, aviz favorabil în comisiile parlamentare pentru portofoliul Ministerului de Finanţe, cu 30 de voturi ”pentru”, 10 ”împotrivă” şi 3 abţineri. El a arătat, în fața comisiilor parlamentare, că îşi propune ca ţinta de deficit să fie de 4,4 % din PIB şi că nu vrea să ajungem în situaţia ca România să aibă blocaţi banii europeni din cauza procedurii de deficit excesiv.

  • UPDATE

Și Adrian Veştea de la PNL, cel mai bogat ministru, desemnat la cel mai bogat minister, cel al Dezvoltării, a primit aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare, cu 37 de voturi pentru şi 7 voturi împotrivă.

  • UPDATE

Ministrul PNL Sebastian Burduja, care a plecat de la Digitalizare și va ocupa portofoliul lui Virgil Popescu la Energie, a fost avizat pozitiv după audieri, deși una dintre afirmațiile sale a provocat râsete: „România se confruntă cu o trilemă energetică. Avem trei deziderate care nu se pot îndeplini întotdeauna în același timp”, a spus Sebastian Burduja.

  • UPDATE

Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor și în vechiul Executiv, a declarat la audieri că în 2022, la Ministerul Transporturilor, s-au semnat contracte de 10,3 miliarde de euro. Începând din 2023, CNAIR va inaugura minimum 100 de kilometri de Autostradă și Drum Expres. Grindeanu a primit aviz favorabil de la membrii comisiilor de specialitate ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, reuniţi în şedinţă comună, fiind votat de 24 de parlamentari, împotrivă au fost şase, iar unul s-a abţinut, relatează Agerpres.

  • UPDATE

Și Florin Barbu de la PSD, care îl va înlocui pe Petre Daea, a fost avizat pozitiv în comisia de specialitate.

  • UPDATE

Au început primele audieri. Alina Gorghiu este audiată pentru funcția de ministru al Justiției. Votul POZITIV s-a dat în timp ce parlamentarii din opoziție insistau ca Alina Gorghiu să le răspundă la întrebări, însă președintele comisiei, senatorul PNL Niculescu-Țăgârlaș a invocat că a expirat timpul, astfel că Gorghiu a răspuns doar la întrebările adresate de parlamentarii PSD și PNL.

Alina Gorghiu (PNL), avizată pozitiv în comisiile parlamentare pentru funcția de ministru al Justiției. Votul s-a dat în timp ce parlamentarii opoziției îi solicitau lui Gorghiu să le răspundă la întrebări. Președintele de ședință, senatorul PNL

  • UPDATE

Ligia Deca, în fața comisiilor parlamentare pentru Educație: „Media creșterilor salariale, de luna aceasta – 30,5% pentru personalul didactic și 33,9% pentru nedidactic”

Ministrul nu a anunțat nicio noutate privind prioritățile mandatului său. Principalele declarații făcute de Ligia Deca: 

„În primul rând, aș dori să vă asigur că am depus toate eforturile alături de colegii mei de la Ministerul Educației pentru a menține echilibrul, pentru a proteja atât dreptul la protest, dreptul de a-și exprima cerințele legitime cadrele didactice, cât și dreptul la educație al tuturor elevilor. De asemenea, colaborarea noastră cu reprezentanții cadrelor didactice este una de lungă durată. Prin grilele de salarizare comune elaborate la finalul anului trecut și la începutul acestui an, alături de reprezentanții federațiilor sindicale de din educație, a militat încă de la începutul mandatului meu anterior pentru o salarizare adecvată în educație. De asemenea, știm cu toții, printr-un angajament ferm al coaliției de guvernare, transpus inclusiv într-un act normativ zilele trecute, personalul din învățământ a obținut atât venituri suplimentare, cât și garanții cu privire la modul în care rul educa-ției va fi prioritizat noua lege a salarizării unitare.

Vorbim, în concret, despre o creștere medie de peste 25% a salariilor pentru personalul didactic, inclusiv didactic auxiliar. Astfel, media tuturor creșterilor salariale pentru aceste categorii este de 30,5% pentru personalul didactic, respectiv 33,9% pentru personalul nedidactic. De asemenea, grila de salarizare aplicabilă sectorului educațional începând cu 01/01/2024 va porni de la salariul mediu brut pe economie utilizat în fundamentare a bugetului asigurărilor sociale pentru anul 2023, pentru profesori debutanți sau asistenți universitari, creșterea la 01/01/2024 în termeni concreți, acesta este angajamentul Guvernului. Prin ordonanța de urgență va fi de 50% din diferența stabilită între salariul de bază aflat în plată și salariul de bază ce va fi cuprins în noua grilă de salarizare în vigoare de la 01/01/2024 aș sublinia și impactul bugetar al acestor creșteri. Vorbim despre un impact pentru acest an de 2,75 miliarde de lei.

De asemenea, tot în sprijinul carierei didactice a existat o a doua ordonanță de urgență care introduce prima de carieră didactică sau de carieră profesională în cadrul personalului nedidactic, care se acordă o dată pe an, în luna octombrie, pentru că atunci avem ziua educației, iar aceste prime vor fi acordate din fonduri europene până în anul 2027. Bugetul acestei măsuri de susținere a carierei didactice a fost stabilit la peste 2,1 miliarde de lei pe perioada 5 ani, iar bugetul anual este în jur de 400 de milioane de lei și vă mărturisesc că în aceste zile, ceea ce am admirat în mod deosebit este decizia demnă a majorității personalului de a se întoarce în clase cât de repede, pentru a putea închide în condiții bune anul școlar și pentru ca examenele naționale să fie susținute într-un calendar care să permită fiecărui absolvent să-și urmeze parcursul dorit.

(…)având în vedere și prevederile programului de guvernare pentru Ministerul Educației, program pe care îl aveți la dispoziție, a fost depus la Parlament, îmi propun o serie de priorități. Prima prioritate ține de oferirea unui mediu educațional motivant, prin școli dotate corespunzător și elevi susținuți să finalizeze studiile la timp și să performeze conform potențialului pe care-l au. O a doua prioritate ține de generalizare a învățământului dual și finanțarea unui număr de campusuri universitare duale care să susțină ruta completă în învățământul dual, pentru a putea face conexiunea între mediul educațional și nevoile societății și ale economiei. De asemenea, voi prioritiza respectarea angajamentelor făcute personalului din școli, cadrelor didactice didactice oxiliare și personalului nedidactic, în conformitate cu angajamentele luate de Guvernul României, dar și în conformitate cu prevederile noilor legi ale educației.”

Audierea candidaţilor propuşi pentru a ocupa funcţiile de miniştri în Cabinetul Ciolacu va începe miercuri, de la ora 10.00, iar votul de învestitură va avea loc în cursul zilei de joi.

Lista miniştrilor şi Programul de guvernare au fost depuse, marţi seară, la Parlament şi a fost stabilit calendarul audierilor.

Astfel, miercuri, de la ora 10.00, vor apărea în faţa comisiilor candidaţii pentru ministerele Agriculturii, Justiţiei şi Educaţiei.

De la ora 11.00, vor fi audiaţi miniştrii de la Dezvoltare, Transporturi şi Energie, iar de la ora 12.00 cei de la Finanţe, Cercetare şi Economie.

Candidaţii pentru Ministerul Muncii şi Ministerul Culturii vor apărea în faţa comisiilor de specialitate de la ora 13.00, iar de la 14.00 cei de la Sănătate, Familie şi Interne.

De la 15.00, este programată audierea candidaţilor de la Apărare, Proiecte Europene şi Externe, iar de la 16.00 va fin audiat candidatul pentru Ministerul Mediului. Votul de învestitură a Guvernului Ciolacu este programat joi, de la ora 12.00.
 
Guvernul propus de Marcel Ciolacu este format din:
 
Reprezentanţi PSD
 
Ministerul Transporturilor – Sorin Grindeanu
 
Ministerul Fondurilor Europene – Adrian Câciu
 
Ministerul Agriculturii – Florin Barbu
 
Ministerul Economiei şi Turismului – Radu Oprea
 
Ministerul Apărării – Angel Tîlvăr
 
Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse- Gabriela Firea
 
Ministerul Digitalizării – Bogdan Ivan
 
Ministerul Muncii – Marius Budăi
 
Ministerul Sănătăţii – Alexandru Rafila

 

Reprezentanţi PNL: 

Ministerul Energiei – Sebastian Burduja

Ministerul Justiţiei – Alina Gorghiu

Ministerul Educaţiei – Ligia Deca

Ministerul de Externe – Luminiţa Odobescu

Ministerul de Finanţe – Marcel Boloş

Ministerul de Interne şi vicepremier – Cătălin Predoiu

Ministerul Mediului – Mircea Fechet

Ministerul Dezvoltării – Adrian Veştea

R. Dan