15.6 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 0:40
No menu items!

Unul dintre medicii care le-ar fi implantat pacienților stimulatoare cardiace luate de la cadavre, reținut. Detalii șocante din anchetă

spot_img

Unul dintre medicii care le-ar fi implantat unor pacienți cu afecțiuni cardiace dispozitive medicale recuperate de la cadavre a fost reținut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, și va fi adus la Tribunalul București.

Medicul de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași ar fi refolosit 238 de stimulatoare cardiace. 

”Suspectul şi-ar fi exercitat atribuţiile de serviciu, cu intenţie, în mod defectuos, prin implantarea, în perioada 2017- august 2022, a unui număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de provenienţă nu se cunoaşte, ignorând riscul de a provoca pacienţilor probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la  reutilizarea lor, deşi acest lucru este interzis de legislaţia primară. Totodată, producătorii dispozitivelor medicale consemnează pe ambalajul aparatelor interdicţia reutilizării acestora”, a transmis, sâmbătă, Parchetul General.

Potrivit procurorilor, din probele administrate în cauză până în prezent, ”a rezultat că suspectul a operaţionalizat o reţea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase inclusiv de la pacienţi decedaţi, fără respectarea prevederilor legale şi fără acordul, anterior decesului, al persoanelor în cauză sau al aparţinătorilor”.

”Ulterior, acesta a executat proceduri medicale de reimplantare a acestor dispozitive, fără a le înregistra în gestiunea spitalului (în lipsa unor documente de provenienţă) şi, în consecinţă, fără a parcurge fluxul procedural intern, neexistând avize de conformitate din partea Ministerului Sănătăţii, certificate de garanţie şi documente care să ateste parcurgerea procedurilor de sterilizare. O mare parte dintre intervenţiile de introducere a unor dispozitive cardiace implantabile, inclusiv extrase de la pacienţi decedaţi, derulate/recomandate de către medic, nu erau necesare, procedându-se la operaţionalizarea lor fie prin consemnarea unor diagnostice fictive, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care să provoace reacţii de natură a conduce la simptomatologia specifică”, au maim precizat procurorii.

De asemenea, procurorii precizează că au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de cinci medici din Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, precum şi efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de alte patru persoane fizice, având calitatea de pacienţi ai unui spital din municipiul Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.

”Faţă de unul dintre suspecţii medici, procurorul a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cu obligaţia de a nu mai exercita profedia de medic. În situaţia de fapt reţinută de procurori se consemnează că cei cinci suspecţi medici, cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu materializate prin acordarea de consultaţii de specialitate unor pacienţi, au primit diverse sume de bani, cu titlu de mită, pentru activităţile prestate.  În ceea ce îi priveşte pe cei patru suspecţi pacienţi, s-a reţinut că aceştia au oferit medicilor diverse sume de bani cu titlul de mită pentru serviciile primite”, au mai precizat procurorii.

Procurorii și polițiștii au descins vineri dimineață la 24 de adrese. Sunt vizați de anchetă angajați de la Spitalului Militar Regina Maria din Brașov și Spitalul de Urgență Sfântul Spiridon din Iași.

                                                                                                               Adina Silav