Unul dintre cele mai mari grupuri europene, interesat de Cupru Min și de Oltchim

Unul dintre cele mai mari grupuri europene, interesat de Cupru Min și de Oltchim

Unul dintre cele mai mari grupuri europene, interesat de Cupru Min și de Oltchim

Grupul de companii Yildirim Holding din Turcia ar putea fi unul dintre investitorii pe care Guvernul încearcă să-i atragă la Cupru Min, turcii manifestându-și intereseul și pentru privatizarea Oltchim. Intențiile grupului privind companiile românești au fost exprimate de reprezentanții săi în cadrul unei întâlniri cu ministrul Economiei, Varujan Vosganian, care a avut loc joi.

”În cadrul discuțiilor, reprezentanții Yildirim Holding Inc. s-au arătat interesați să participle la procesul de atragere de investiții la SC Cupru Min SA Abrud și de a investi, în general, în industria minieră din România, în special pe component minereuri. Al doilea mare producător de crom din lume, grupul de companii Yildirim Holding Inc. este interest și de participarea la procesul de privatizare a combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Economiei remis către Sursa Zilei.

Investitorii turci vor face, în viitorul apropiat, vizite de documentare atât la Cupru Min, cât și la Oltchim.

”În privința Cupru Min, Yildirim Holding Inc. a solicitat – și a primit de altfel – documentația de precalificare în vederea participării la procesul de selecție”, se mai arată în comunicatul ministerului.

Statul a scos la licitaţie producţia pe şapte ani a producătorului de cupru Cupru Min, pentru suma de aproximativ 460 de milioane de dolari (346 de milioane de euro), deși anterior intenționa să privatizeze compania. Procesul a eșuat după ce câștigătorul licitației, Roman Copper, nu a putut achita un avans din suma totală de 200 de milioane de euro pe care a licitat-o pentru Cupru Min.

În luna iunie, autoritățile spuneau că există nouă scrisori de intenție din partea unor investitori interesați de Cupru Min, dar termenul de depunere a ofertelor a fost extins când nici singurul trader rămas în joc, respectiv Trafigura, nu avea documentația completă.

Astfel, următorul termen de deschidere a ofertelor este 1 septembrie, iar pe 2 septembrie vor fi deschise plicurile.

În privința Oltchim, acesta este în insolvenţă de la începutul acestui an, după ce, în septembrie 2012, tentativa de privatizare a eşuat. Principalii acţionari ai Oltchim sunt Ministerul Economiei, cu o deţinere de 54,8% din acţiuni şi PCC, cu o deţinere de circa 33% din titluri.

foto: evz.ro

Cosmina Croitoru

NICIUN COMENTARIU