15 C
București
duminică, 28 noiembrie 2021 - 16:12
No menu items!

Unul din trei europeni sfidează restricțiile legate de rețelele sociale la locul de muncă

spot_img

Cercetarea a fost făcută în șapte state din vestul Europei

text-telefon-mobil

Angajații din Europa Occidentală ignoră restricțiile referitoare la folosirea aplicaţiilor de mesagerie și a rețelelor sociale impuse la locul de muncă, potrivit unui studiu realizat de compania Samsung Electronics.

Cercetarea arată că doi din cinci angajați (40%) care lucrează în birouri au accesul restricționat sau nu au acces deloc la rețeaua de socializare Facebook.

În Marea Britanie, 32% dintre cei care au accesul restricționat la Facebook continuă să o folosească și în timpul programului de muncă.

În plus, 31% folosesc aplicații de stocare a datelor de tip cloud, 31% – aplicații de mesagerie și telefonie, 28% – streaming video și 27% Twitter, la locul de muncă. Angajații care au participat la studiu au declarat că au ignorat restricțiile impuse de compania la care lucrează sau că au folosit dispozitivele mobile personale pentru a evita aceste restricții.

Studiul arată că restricțiile aplicate de companiile europene în legătură cu folosirea Internetului sunt influențate de faptul că acestea nu au încredere în angajații lor. Doar jumătate dintre cei care au participat la studiu (51%) au declarat că superiorii lor le permit accesul nelimitat la internet și tehnologie, în timp ce 17% au declarat că superiorul lor aplică astfel de restricții presupunând că angajații au cunoștiințe despre tehnologie foarte scăzute sau chiar absente.

Cercetările psihologice au arătat că, din punct de vedere al securității și siguranței angajatorilor, este de înțeles până la un anumit punct faptul că aceștia vor să controleze cât mai mult activitățile angajaților, inclusiv activitățile tehnologice pe care aceștia le desfășoară.

”Cu toate acestea, dacă nevoile angajaților sunt neglijate, se poate înregistra o scădere a productivității și a implicării lor. Zilele în care angajații se mulțumeau să respecte regulile și indicațiile fără a pune alte întrebări, au apus. Încrederea, transparența în comunicare și atmosfera plăcută la locul de muncă sunt mult mai importante și eficiente în construirea unor relații de durată, atât profesionale, cât și personale. Interzicerea tehnologiei și a site-urilor de socializare la locul de muncă are, de multe ori, efectul opus celui dorit. Încrederea trebuie să fie bilaterală. Cel mai bun lucru pe care marile companii îl pot face este să observe felul în care angajații lor lucrează cel mai bine, iar apoi să găsească o modalitate de a integra acest comportament la locul de muncă.”

Dimitrios Tsivrikos, Universitatea College London

Companiile din domeniul hotelier aplică cel mai des restricții legate de Internet, însă tot ei sunt pe locul doi în topul companiilor în care angajații aleg să ignore aceste restricții – 38% dintre angajații din domeniul hotelier spun că intră pe Facebook în ciuda restricțiilor.

Cei din domeniul afacerilor imobiliare ignoră cel mai des restricțiile impuse de angajatori: peste 46% folosesc site-uri de socializare la locul de muncă.

Studiul a fost realizat de cercetători de piață independenți, în mai-iunie 2014, pe un eșantion format din angajați care folosesc dispozitive mobile. Au fost 4.500 de respondenți: câte 1.000 din Marea Britanie, Germania și Franța și câte 500 din Spania, Italia, Belgia și Olanda.

V.B.