UNPR și-a triplat numărul de parlamentari în trei ani

Formațiunea condusă de Gabriel Oprea are acum 55 de senatori și deputați

oprea_unpr 2

Formaţiunea condusă de vicepremierul Gabriel Oprea, UNPR, are de trei ori mai mulți parlamentari decât a avut la începutul actualului mandat. Astfel, UNPR are în prezent 55 de senatori şi deputaţi, după ce, în urma alegerilor din 2012, obţinuse doar 15 mandate – 10 de deputaţi şi cinci de senatori.

Majoritatea nou-veniţilor în UNPR, peste 20, provine de la PPDD, grup care şi-a încetat activitatea. De altfel, duminică UNPR a fuzionat prin absorbţie cu PPDD. Atât PNL, cât şi PDL, au pierdut parlamentari în favoarea UNPR, formaţiunea reuşind să atragă şi un număr semnificativ de independenţi, scrie Mediafax.

La Camera Deputaţilor, după alegerile din 2012, grupul UNPR era format din 10 deputaţi: Laurenţiu Chirvăsuţă, Gheorghe Emacu, Marian Enache, Constantin Mazilu, Eugen Nicolicea, Dorin Petrea, Iulian Popescu, Ion Răducanu, Valeriu Steriu şi Ion Tăbugan. Alţi cinci deputaţi s-au alăturat grupului, dar între timp l-au părăsit. Este vorba despre Răzvan Tănase, care a trecut de la PPDD la UNPR, apoi a devenit independent, Florin Secară, care a trecut în primii trei ani de mandat prin PDL, PMP, UNPR şi mai apoi PNL, Răzvan Condurăţeanu, fost membru PPDD care a devenit deputat independent, precum şi Gheorghe Nețoiu şi Monica Iacob Ridzi, cărora le-a încetat mandatul în urma condamnărilor penale.

La Senat, grupul era format iniţial din 5 membri: Gabriel Oprea, Şerban Mihăilescu, Ion Toma, Octavian Bumbu şi Damian Drăghici. Acesta din urmă a demisionat între timp din Parlament, devenind europarlamentar. Senatorul Mihai Neagu, o altă achiziţie a UNPR din grupul PPDD, a redevenit senator independent, după 10 luni în formaţiunea lui Gabriel Oprea. Alţi 11 aleşi s-au alăturat UNPR, grupul senatorial ajungând astfel la 15 membri.

Printre aleşii care s-au alăturat UNPR în ultimii trei ani se numără şi Floriana Jipa, fostă senatoare PPDD. Ea este cea care l-a dat cu mir pe Dan Şova înaintea votului din plen pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive solicitate de procurori. Un alt senator care s-a alăturat PPDD este Ciprian Rogojan, fost membru al formaţiei Sistem, intrat în politică prin intermediul PDL şi care a ajuns să fie cunoscut drept un apropiat al Elenei Udrea. După o perioadă în PDL, acesta a urmat-o pe fostul ministru în PMP, pentru ca în final să ajungă în formaţiunea condusă de Gabriel Oprea. UNPR a reuşit să atragă şi doi foşti miniştri: Radu Stroe, fost vicepreşedinte PNL şi ministru de Interne, şi Valerian Vreme, fost ministru al Comunicaţiilor în guvernarea PDL.

În plus, 14 dintre cei 40 de parlamentari care s-au alăturat UNPR au activat în cel puţin două alte grupuri înainte de a se afilia Uniunii.

Valeriu Motoc

NICIUN COMENTARIU