20.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 18:31
No menu items!

Universitățile bucureștene încep cursurile în format hibrid

spot_img

Cele mai mari universităţi bucureştene vor începe cursurile semestrului I din noul an de învăţământ, de la 1 octombrie, în format hibrid – online şi cu prezenţă fizică. Singura universitate care va desfășura cursurile exclusiv cu prezență fizică este Universitatea de Medicină Carol Davila.

Cursurile la Universitatea din Bucureşti vor începe într-o formulă „mixtă” aleasă de către Consiliile facultăţilor, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei de învăţământ superior, Mirabela Amarandei, citată de Agerpres.

„Se distinge formula mixtă aleasă de către Consiliile facultăţilor – o formulă hibridă care permite atât învăţământul online, cât şi prezenţă în sala de curs acolo unde condiţiile pot permite şi unde numărul de studenţi, grupele de studenţi sunt reduse. Vorbim de un maxim de 50 de studenţi per grupă, aşa cum a fost recomandarea Senatului UB. Pe de altă parte, se remarcă şi facultăţi care urmărind interesul educaţional au ales varianta prezenţei în sala de curs sau laborator. Discutăm de facultăţile de ştiinţe – Fizică, Biologie, Chimie, care au ales fie varianta prezenţei fizice, fie varianta preponderent a prezenţei fizice. Deci o variantă hibridă. Nu în ultimul rând, sunt şi facultăţi care au decis cursuri susţinute online. Discutăm aici de Facultatea de Litere, Facultatea de Limbi Străine, spre exemplu”, a mai declarat Amarandei.

Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, a precizat că anul acesta se intenţionează să se înceapă cursurile în sistem hibrid. Potrivit acestuia, activităţile de curs se vor desfăşura în sistem online ca şi anul trecut pe platforme pe care universitatea le are disponibile atât în activitate live, cât şi platformele asincron cu lecţiile puse la dispoziţie şi cu teste pe care fiecare profesor le are pregătite.

„În acelaşi timp, activitatea practică – seminarii, laboratoare, proiecte – se va desfăşura în regim obişnuit cu prezenţa fizică a studenţilor în campusul universităţii. Sperăm să putem să desfăşurăm acest mod de lucru pe tot parcursul anului universitar”, a spus Costoiu pentru Agerpres.

Şi studenţii Academiei de Studii Economice vor începe noul an universitar în sistem mixt.

„Vom face un sistem mixt. Seminarele le vom face cu prezenţă fizică, iar cursurile în sistem online. Am programat de aşa natură încât grupele să fie sub 25 de studenţi. Am calculat şi capacitatea sălilor noastre să asigurăm distanţarea fizică – acel metru între copii, adică un scaun da, unul nu. Purtăm mască tot timpul de la intrarea în instituţie pe tot parcursul orelor atât cadrele didactice, cât şi studenţii. Cu 45 de zile înainte de începerea sesiunii vom avea o procedură de examinare în funcţie de evoluţia pandemiei. Mi-aş dori să revenim şi cu examenele în sistem fizic pe grupe cum făceam pe vremuri. (…) Probabil că vom da pe grupe, în funcţie de incidenţă”, a declarat, pentru Agerpres, rectorul ASE, Nicolae Istudor.

Hotărârea Senatului UMF „Carol Davila”, adoptată cu majoritate de voturi, este de a desfăşura cursurile cu prezenţă fizică, a informat, pentru Agerpres, conducerea universităţii.

Emanuel Stan