12.7 C
București
vineri, 3 mai 2024 - 1:11
No menu items!

Unic în România: stradă neasfaltată, dar cu limitatoare de viteză. Vicepreședintele CJ Buzău se plânge că-i intră praful în piscină

spot_img

O stradă din satul Spătaru, din comuna Costești, județul Buzău este unică în România. Deși nu este asfaltată, sunt montate limitatoare de viteză, potrivit LiberinBuzau. Viceprimarul comunei susține că nu primăria le-a montat.

Oamenii vorbesc că în zonă locuiesc mai multe VIP-uri ale județului care au piscine, iar praful care se ridică în momentul în care trec șoferii și le invadează acestora piscinele.

„Am să merg acolo să mă documentez despre ce este vorba, dar vă spun că primăria nu a pus indicatoare în zona aceea. De când sunt eu aici (primărie n.r.) acolo nu s-au montat indicatoare rutiere.”, a declarat viceprimarul, informează LiberinBuzau.

Pe strada respectivă din satul Spătaru, stau mai multe VIP-uri politic: vicepreședintele CJ Buzău, Adrian Petre, Adriana Petcu – fost ministru la Ape și Păduri, în prezent secretar de stat la Ministerul Mediului, Cristina Ungureanu – directorul DSP Buzău, Laurențiu Pantazi – șeful IPJ Buzău și Silviu Iordache – fost prefect al județului Buzău și președinte USR Buzău.

Vicepreședintele CJ Buzău se plânge că îi intră praful în piscină și geamurile sunt pline de praf.

„Uite care e treaba. Lumea circulă cu mare viteză pe acolo și tot praful vine la noi în curte și ne-a zăpăcit, în piscină, geamurile mele fiind pline de praf! S-au pus acele semne pentru a reduce viteza în curba aia periculoasă. Vecinul Iordache era prefect când s-au montat indicatoarele.” – Adrian Petre.

D.Constantin