16.2 C
București
marți, 19 octombrie 2021 - 16:17

Ungaria nu a mai acordat statut de refugiat niciunui imigrant, de o lună și jumătate

spot_img

Nicio persoană nu a primit statutul de refugiat din partea Ungariei după ce aceasta și-a închis granița cu Croația, la data de 17 octombrie 2015, a anunțat Agerpres.

După această dată, Biroul de imigrație ungar a înregistrat 486 de cereri de azil, 41 de cazuri cererile fiind respinse, iar alte 143 de cazuri ele au fost anulate sau solicitantul a dispărut. Restul cererilor sunt în curs de procesare.  În 208 cazuri au fost semnate ordine de expulzare din Ungaria. 

Teritoriul ungar a fost traversat de la începutul acestui an de peste 378.000 de migranți veniți mai ales din Orientul Mijlociu. 

Deși Ungaria este doar o țară de tranzit, acești migranți dorind să ajungă în final în vestul Europei, guvernul ungar a închis pe 15 septembrie frontiera cu Serbia cu ajutorul unui gard de sârmă ghimpată, iar de pe 17 octombrie a fost securizată în același mod și granița cu Croația. 

În plus, a fost adoptată o nouă lege care pedepsește sever trecerea ilegală a graniței sau distrugerea respectivelor garduri. 

Prin urmare, intrările migranților pe teritoriul ungar practic s-au oprit. În schimb, presiunea din partea acestora s-a deplasat spre Slovenia.