11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 2:26
No menu items!

Unde merge jocul impozitării pensiilor speciale

spot_img

Avocatul Poporului, Renate Weber, a atacat joi la Curtea Constituțională legea adoptată ieri de Camera Deputaților privind impozitarea cu până la 85% a tuturor pensiilor speciale din România, întrucât i-ar discrimina pe beneficiari. La fel au făcut și judecătorii ICCJ, conform G4media.ro.

”Este vorba de o impozitare, chiar dacă legea vorbește de o taxare. În realitate suntem în fața unui impozit, ba mai mult, a unei duble impozitări. Pensiile de serviciu de peste 2.000 de lei sunt deja impozitate cu 10%, iar taxarea introdusă de lege se adaugă peste acea impozitare. (…) Suntem, de fapt, în fața unei mari ipocrizii, pentru că din toate luările de cuvânt de ieri, atât din partea politicienilor, cât și din partea jurnaliștilor, toată lumea aștepta să vadă ce spune CCR. De parcă toți știau că e o problemă neconstituțională, dar așteptau din partea Curții să spună asta”, este de părere Renate Weber.

Și judecătorii ÎCCJ spun că, în principal magistrații și aviatorii sunt afectați de impozitarea cu 85 % a pensiilor speciale mai mari de 7000 de lei.

Așa cum rezultă din expunerea de motive a legii, taxa de 85% pentru veniturile din pensii care depășesc 7.001 lei va afecta în principal categoria pensionarilor magistrați, în cazul cărora pensia medie în plată la finele lunii aprilie 2019 era de circa 18.000 lei, iar, subsecvent, se va răsfrânge asupra pensionarilor aeronautic civil navigant, în cazul căruia pensia medie în plată la același moment este menționată ca fiind de circa 10.000 lei”, arată judecătorii ÎCCJ în sesizarea către CCR.

CCR s-a mai pronunțat o dată în privința pensiilor speciale, 6 mai, admițând două sesizări depuse de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Avocatul Poporului împotriva legii prin care au fost abrogate toate pensiile speciale cu excepția celor din Armată și Ministerul de Interne.