11.7 C
București
luni, 25 octombrie 2021 - 17:05

Unde a ajuns salba de aur a Mariei Băsescu. DOCUMENT

spot_img

Președintele a donat cadoul primit de prima doamnă a țării la evenimentul unde a participat și Bercea Mondial

MAria Basescu_Bercea

Înaintea alegerilor prezidenţiale din 2009, preşedintele României, Traian Băsescu, a participat la serbarea câmpenească a ţiganilor de la Costeşti, organizată sub egida „regelui” Cioabă. Alături de el şi de soţia sa, se afla şi omologul rrom, preşedintele internațional al ţiganilor, Sandu Anghel, alias Bercea Mondial.

Cu această ocazie, dincolo de mesajele de solitaritate transmise de ambele părţi, primei doamne a României, Mariei Basescu, îi este legată la gât, de însuşi Bercea Mondial, o salbă tradiţională ţigănească din „cocoşei” de aur. Simbolic, gestul a marcat uniunea – ulterior consfiinţită şi prin înrudire – dintre clanul Bercea Mondial şi familia prezidenţială. Legal, însă, cadoul a stârnit şi mai mult interes.

Persoanele care au calitatea de demnitar public şi cele care deţin funcţii de demnitate publică (…) precum şi celelalte persoane care au obligaţia să-şi declare averea, potrivit legii, au obligaţia de a declara şi prezenta la conducătorul instituţiei, în termen de 30 de  zile de la primire, bunurile pe care le-au primit cu titlu gratuit în cadrul unor activităţi de protocol în exercitarea mandatului sau a funcţiei.
la sfârşitul fiecărui an, autorităţile, instituţiile publice sau persoanele juridice publică lista cuprinzând bunurile depuse potrivit prezentei legi şi destinaţia acestora, pe pagina de Internet a persoanei juridice espective ori în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a

Legea 251/2004

Cum în declaraţia de avere a preşedintelui nu figura şi cadoul primit de la „preşedintele internaţional al rromilor”, cumătrul Bercea Mondial, constatăm – consultând arhiva preşedinţiei – că şeful statului a donat salba Administraţiei Prezidenţiale care a evaluat-o drept un „bun primit cu titlul gratuit cu prilejul unor acţiuni de protocol”.

salba

Aflăm, de asemenea, că vizita preşedintelui şi a soţiei sale la serbarea de la Costeşti a reprezentat un eveniment de protocol la cel mai înalt nivel şi, în plus, descoperim că instituţia „Casa Regelui Cioaba” este recunoscută de către însăşi Administraţia Prezidenţială şi, implicit, de către statul român.

salba basescu

Acelaşi document, lista bunurilor donate de Traian Băsescu Administraţiei, stabileşte valoarea salbei la 280 de euro şi ofera o scurtă descriere a cadoului.

Monedă din aur primită la Costeşti, judeţul Vâlcea, de la Casa Regelui Cioabă, în data de 08 septembrie 2009. Moneda a fost bătută la anul 1915. Cu diametrul de 4 cm., grosime de aprox. 0,2 mm şi o greutate de 7 grame, are pe avers inscripţionat un cap de bărbat încoronat şi inscripţia Frank Iosif – Strehaia. Este găurită in partea de sus şi prinsă într-o fundă de mătase

Administrația Prezidențială

Iată, deci, cum „salba de aur” a Mariei Basescu – primită în cadrul unui „eveniment de protocol” la care preşedintele a participat „în exercitarea mandatutului” – a ajuns în patrimoniul statutului român, în cadrul Admninistraţiei Prezidenţiale.

Jeni Stănciulescu