8.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 3:21
No menu items!

Un vagon al unui tren încărcat cu motorină a deraiat

spot_img

Cele 15 vagoane din faţa garniturii au fost decuplate şi vor fi duse cu locomotiva funcţională în gara Izvoru Mureşului

 tren_marfar

Un vagon al unui tren de marfă care transporta motorină a deraiat, joi dimineaţă, între localităţile Voşlăbeni şi Izvoru Mureşului din judeţul Harghita, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), care au precizat că nu sunt scurgeri de combustibil şi nu există pericol de explozie.

Trenul de marfă este alcătuit din 17 vagoane încărcate cu motorină şi circula pe ruta Deda-Ciceu, iar între localităţile Voşlăbeni şi Izvoru Mureşului a deraiat penultimul vagon al garniturii.

Şeful Centrului operativ al ISU Harghita, Ovidiu Dudu, a declarat că nu sunt scurgeri de combustibil, iar în prezent nu există pericol de explozie.

Conform sursei citate, cele 15 vagoane din faţa garniturii au fost decuplate şi vor fi duse cu locomotiva funcţională în gara Izvoru Mureşului, în prezent lucrându-se la decuplarea ultimului vagon.

C.A.