20.7 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 18:48
No menu items!

Un traficant de anabolizante, care tranzita România, prins după s-a dat singur de gol la vamă

spot_img

Un tânăr din Republica Moldova care urma să tranziteze România în drumul spre Germania, a fost prins cu substanţe anabolizante ascunse în bagaj.

În data de 18 ianuarie, în jurul orei 11.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasager într-un microbuz cu destinaţia Germania, un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 29 de ani.

La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au observat că bărbatul prezintă o stare de agitaţie nejustificată, motiv pentru care au solicitat efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei şi bagajelor.

În urma controlului, în bagajele personale ale bărbatului au fost descoperite ascunse şi nedeclarate 459 comprimate şi 27 de fiole inscripţionate cu substanţe incluse în lista substanţelor dopante cu grad mare de risc.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în privința bărbatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de introducerea ori scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de substanțe dopante de risc, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun, potrivit Botoşăneanul.ro

                                                                                                                  Adina Silav