15.4 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 0:34
No menu items!

Un tânăr de 23 de ani a violat o fată de 13 ani în boxa unul bloc. Percheziții într-un dosar de racolare a minorilor în scopuri sexuale şi viol

spot_img

Poliţişti Capitalei au făcut vineri, percheziţii domiciliare într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind racolarea minorilor în scopuri sexuale în formă contiunată şi viol, informează News.ro.

La data de 8 octombrie, Secţia 15 Poliţie a fost sesizată, de către o femeie, cu privire la faptul că, în zilele de 30 septembrie, respectiv 1 octombrie, un tânăr pe care fiica sa, în vârstă de 13 ani, l-ar fi cunoscut prin intermediul unei aplicaţii online de dating, ar fi întreţinut raporturi sexuale cu minora, prin constrângere fizică şi morală, în timp ce se aflau într-o boxă a unui bloc din Sectorul 4.

„Cazul a fost preluat de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale –  Sector 4, iar în urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de către un tânăr, în vârstă de 23 de ani. Astfel, în vederea administrării materialului probator, la data de 20 octombrie 2023, a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, bănuitul fiind depistat şi condus la audieri. Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior, faţă de acesta, fiind dispusă măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigaţii Criminale –  Sector 4, sub supravegherea procurorului specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de racolarea minorilor în scopuri sexuale şi viol. Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi a specialistului IT din cadrul Parchetului de lângă Curtea de Apel Bucureşti”, arată comunicatul de presă al Poliţiei Capitalei.

D.Constantin