22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 15:32
No menu items!

Un secretar de stat din Finanțe, fost președinte al CEC, propus de Ponta în locul lui Ghețea

spot_img

enache jiru

Premierul Victor Ponta, ministru interimar de Finanţe, l-a propus pe secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Enache Jiru la conducerea Casei de Economii şi Consemnaţiuni (CEC Bank), în locul lui Radu Gheţea, potrivit unei declarații a șefului Executivului pentru Mediafax.

Enache Jiru şi-a început cariera la Banca Naţională a României, unde a lucrat la Departamentul de administrare a rezervelor internaţionale, iar din 1998 a alternat între funcţii publice şi poziţii de conducere în mediul privat.

El a fost vicepreşedinte la CEC Bank, în 2000-2001, şi preşedinte al băncii, în intervalul cuprins între toamna anlui 2004-martie 2005. Jiru a ocupat poziţia de secretar de stat în Ministerul Finanţelor, în 2001-2004 şi din iulie 2012, cu atribuţii legate de coordonarea Trezoreriei statului.

Din iulie 2012, Jiru coordonează strategia privind datoria publică. În perioada 2005-2007, acesta a fost vicepreședinte al Energy Holding 2000, companie pe care presa a asociat-o in grupul ”băieților deștepți din energie”.

Premierul Victor Ponta declara săptămâna trecută că, luni, 24 februarie, va semna ordinul de schimbare din funcție a președintelui CEC Bank, Radu Grațian Ghețea (foto), ordin pregătit deja de fostul ministru al Finanțelor Publice, Daniel Chițoiu.

În luna decembrie a anului trecut, Chițoiu declara că activitatea managerial a CEC Bank nu a adus impulsul dorit și că a propus încă din vară o conducere duală, format din Directorat și Consiliu de Supraveghere.

C.C.