8 C
București
duminică, 9 mai 2021 - 5:38

Un român venit din Guineea, țară afectată de Ebola, a fost transportat de urgență la Spitalul Victor Babeș din București

Echipajul care efectuează transportul este îmbrăcat în costume speciale de protecție, pentru a nu lua în niciun fel contact cu pacientul

ebola

Un bărbat de 33 ani, din Galați, întors pe 18 octombrie din Guineea Ecuatorială, țară afectată de epidemia Ebola, a fost trimis marți, de urgență, cu o ambulanță de la Spitalul de Boli Infecțioase Galați către Spitalul Victor Babeș din București, potrivit Agerpres.

Este vorba de un pacient care a fost diagnosticat cu malarie la București, dar s-a externat pe propria răspundere și s-a întrors în Galați. I s-a făcut din nou rău și pacientul susține că el nu crede că ar fi malarie, deoarece a mai avut opt episoade ale bolii și cunoaște simptomele. Acum susține că ar avea o gripă, dar și Ebola se manifestă ca o gripă, ce-i drept. Îl transportăm la București, la Victor Babeș, pentru a se stabili diagnosticul cu certitudine

Valentina Toniță
asistentă la Serviciul Județean de Ambulanță Galați

Echipajul care efectuează transportul este îmbrăcat în costume speciale de protecție, pentru a nu lua în niciun fel contact cu pacientul.

Bărbatul lucrează în construcții, iar de când s-a întors la Galați e sigur că a intrat în contact cu părinții săi.