Un român din Norvegia acuză autoritățile că i-au luat cei 5 copii, din motive “religioase”

Marius Bodnariu, căsătorit cu norvegianca Ruth, cu care are 5 copii, acuză poliția și protecția copilului din Norvegia de abuzuri.

Fratele lui Marius Bodnariu, care locuiește de 10 ani în Norvegia, împreună cu soția și copiii, care s-au născut acolo, face un apel pe rețelele de socializare creștine, ca oamenii să se roage pentru familia fratelui său. El susține că Poliția a venit acasă la fratele său și i-a luat pe cei 4 copii mai mari, apoi și pe bebelușul de 3 luni, pe care mama lui îl alăptează, și i-a dat reprezentanților Protecției copilului.

Luni 16 noiembrie cele două fete, Eliana şi Naomi, sunt luate de la şcoala de Protecţia Copilului şi duse într-un loc secret. Apoi, Protecţia Copilului împreună cu Poliţia vin acasă şi iau şi pe cei doi băieţi Matei şi Ioan, iar Ruth cu bebeluşul Ezekiel (trei luni) este arestată şi dusă la Poliţie. După mai multe ore de interogatoriu, Marius şi Ruth au fost lăsaţi să plece acasă împreună cu bebeluşul. În 17 noiembrie, Protecţia Copilului, însoţită de patru politişti, vine acasă şi ia bebelusul de trei luni de la mamă, pentru că au considerat mama ca fiind periculoasă. Tot atunci i-au spus lui Ruth despre copii, că sunt daţi la două familii, că s-au integrat foarte bine şi că nu le este dor de părinţi.

Daniel Bodnariu, facebook

Românul mai susține că fratele său și soția lui au consultat un avocat, care i-a învățat că au dreptul să afle acuzațiile care li se aduc, iar mama are dreptul să-și hrănească bebelușul. Așa au aflat, apoi, de la autorități, unde a fost plasat bebelușul, pe care mama a reușit să îl vadă și să îl alăpteze câteva ore.

Mai multe detalii nu pot să dau pentru a nu afecta în sens negativ situaţia lor. Cert este ca s-au făcut multe abuzuri trecând chiar şi peste legea lor care este şi aşa foarte dură. Ceea ce eu am scris pe scurt acum este un lung calvar prin care au fost nevoiţi să treacă şi nu poate fi descris pe deplin în cuvinte. Denunţul de la care s-a pornit a cuprins, printe altele, acuzaţia că părinţii şi bunicii sunt creştini radicali şi işi îndoctrinează copiii.

Daniel Bodnariu, facebook

Din primele date se pare că acţiunea în forţă a Poliţiei şi Protecţiei Copilului din Norvegia are la bază un denunţ depus de o profesoară de la şcoala copiilor, care a spus că una dintre fetiţe a cântat o melodie creştină. Cert este că cei patru copii mai mari ai familiei Bodnariu vor fi audiaţi şi se va stabili situaţia exactă, se vor afla acuzaţiile aduse şi care vor fi paşii pe care îi va urma Protecţia Copilului, în cazul copiilor. Daniel Bodnariu mai subliniază în postarea sa că familia nu are nevoie de niciun fel de donaţii, cel mai mare ajutor fiind să ne rugăm pentru binele lor.

NICIUN COMENTARIU