vineri, 27 noiembrie 2020 - 17:12

Un român, cel mai bun macroeconomist al lumii. Ce spune despre criza din Grecia: un fel de faliment controlat

Pârtii deschise și zeci de mii de turiști așteptați la ski pe Vala Prahovei

Minivacanţa de 1 Decembrie şi sărbătoarea Sfântului Andrei, vor umple Valea Prahovei de turişti, care vor avea voie să meargă în drumeţii pe munte,...

Pelerinajul de Sfântul Andrei, interzis în continuare de judecătorii constănțeni

Judecătorii Tribunalului Constanţa au respins, vineri, ca fiind inadmisibilă, cererea Arhiepiscopiei Tomisului de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale pentru desfăşurarea, pe 30 noiembrie, a...

Constanța, dovada vie că restricțiile sunt de formă. În carantină, numărul infectărilor nu scade

Una dintre localitățile aglomerate în care s-a instituit carantina arată ca în orice altă zi normală, în care nu sunt impuse restricții suplimentare. Aceasta...

Iohannis, contrazis de Bruxelles. Numărul infectărilor nu va scădea până la sfârșitul anului

Garanțiile oferite cu un optimism debordant de președintele Klaus Iohannis în privința evoluției epidemiologice până la sfârștiul anului sunt contrazise de date oficiale ale...

La doar 39 de ani, Florin Bîlbîie este profesor la Sorbona și este privit drept economistul care are cele mai mari șanse la un premiu Nobel

„Avem un absolvent care s-ar putea să ia Nobelul. Florin Bîlbîie. A predat la Oxford, acum predă la Sorbona şi e considerat de economiştii din generaţia lui cel mai bun macroeconomist din lume”. Așa îl descria, în 2010, pe Florin Bîlbîie, Moisa Altar, şeful catedrei de „Monedă” la Academia de Studii Economice Bucureşti, profesorul care a format majoritatea economiştilor- şefi ai băncilor comerciale din România.

Într-un interviu acordat “Adevărul”, Florin Bîlbîie explică situația din Grecia și beneficiile pe care le-ar putea avea România de pe urma acestei crize.

Mulţi economişti importanţi au susţinut că nu măsurile de austeritate sunt soluţia la criza din Grecia, ce părere aveţi dumneavoastră?

E clar că atunci când impui austeritate unei ţări care e deja în criză va intra şi mai mult în criză. Pe de altă parte, când ţara e în criză din cauza faptului că nu a fost destul de austeră, ba chiar dimpotrivă, ce poţi face? E ca un copil, trebuie la un moment dat pedepsit, chiar dacă ştii că… E o analogie exagerată, Grecia nu e copilul nimănui, dar poate cumva politicienii responsabili de ea s-au comportat un pic infantil. Acolo sunt şi nişte probleme de economie politică, pentru că Tratatul de la Maastricht (care prevede ca ţările UE să aibă deficit bugetar care să nu depăşească 3% şi gradul de îndatorare să nu depăşească 60% din PIB – n. r.) a fost încălcat de Germania şi Franţa; ce credibilitate mai au acum să impună altora măsuri de austeritate? Totuşi, vorbim despre altceva, o ţară care şi-a ascuns datoria publică, care a trăit cumva pretinzând că obligaţiunea greacă e acelaşi lucru ca o obligaţiune germană sau franceză. A fost un fel de echilibru, de faliment coordonat. Nouă ne convenea ca lumea să creadă că ei pot rambursa pentru că UE va interveni şi va salva ţara de la faliment, iar pe de altă parte celorlalţi le convenea să aibă randamente mai mari la investiţia lor pentru că erau randamente mai mari, crezând că asta e aproape la fel ca o obligaţiune germană. Numai că nu toată lumea îşi dă seama pentru că a fost vorba despre oportunitate de arbitraj („arbitraj oportunity“ – oportunitatea de a obţine profit fără risc şi fără o investiţie iniţială – n.r.). Dacă ar fi fost cazul de arbitraj oportunity n-ar fi fost acolo, pentru că oamenii din piaţa sunt destul de deştepţi să elimine aceste oportunităţi de artibraj. A fost un fel de complicitate care a dus la un echilibru rău, pe care-l vedem acum.

Cum vedeţi scenariul ieşirii Greciei din zona euro? Ar fi fost un dezastru?

Cred că dacă am fi reuşit să izolăm fenomenul şi să nu mai avem de-a face cu fenomene de contagiune care ar fi afectat alte ţări precum Italia şi Spania; şi dacă am fi făcut abstracţie de ideea europeană, măreaţă, conform căreia Grecia trebuie să rămână în Europa; şi dacă am fi făcut abstracţie de faptul că EURO e idee politică înainte de a fi o idee economică, eu cred că Grexitul nu ar fi fi fost o mare problemă, ar fi fost „no big deal”. Grecia e mică, ar fi fost un şoc foarte mic pentru Europa, după părerea mea. Cred că n-ar fi fost şoc mare nici să se monetizeze datoria Greciei (creşterea cantităţii de monedă în circulaţie prin emiterea de „bonuri” de către stat sau banca centrală către alte bănci – n.r.). Problema după Grexit era de hazard moral, dacă faci asta cu Grecia, de ce să nu faci şi cu Italia şi cu Spania şi cu orice altă ţară care doreşte să se împrumute până la 150 – 200% din PIB. Cumva, cinic şi la rece spus, n-ar fi fost o problemă mare, şi asta a fost, de fapt, şi poziţia Germaniei. Din această cauză a fost aşa de fermă în negocieri, altfel n-ar fi fost credibilă.

Cum a ajuns Germania să aibă cuvântul decisiv în politica economică a UE?

Revenim la bani. Germania plăteşte cel mai mult. Franţa încearcă şi cred că a reuşit de multe ori să deblocheze lucrurile.

România poate profita de pe urma situaţiei din Grecia?

România cred că are ceva avantaje, dar toate lucrurile din economie sunt cu două tăişuri. Nu ştiu care preşedinte american spunea că idealul lui e un consilier economic cu o singură mână pentru că toţi spuneau „on one hand” şi „on the other hand” (pe de o parte şi pe de altă parte – n.r.); deci avantajul pentru România pentru o vreme ar fi faptul că, dat fiind că în Europa este deflaţie, că rata dobânzii era zero în zona euro şi în SUA, atunci investitorii îşi vor duce capitalurile în ţările emergente. Avantajul ar fi capitalul care vine aici din investiţii străine, pentru că randamentul e mai mare. Sunt şi pericole. La un moment dat, dacă ai foarte mult capital străin, devine greu de controlat cursul de schimb.

Cum vedeţi Europa la ani buni de la debutul crizei în 2007?

Anecdotic vorbind, mi se pare că în Franţa nu s-a întâmplat mare lucru. Ok, pe piaţa imobiliară un pic au scăzut preţurile, au scăzut dobânzile, dar în viaţa oamenilor nu s-a văzut. În Franţa, deja era şomaj mare, deci nu e ca în alte ţări în care a crescut foarte mult şi a rămas aşa. În Franţa nu a fost un şoc. Revenim din nou, eu am o obsesie, fiind şi una din temele mele de cercetare: crearea de noi produse şi de noi firme, şi faptul că, dacă vrem recuperare economică, asta trebuie să facem. Să încurajăm investiţia, nu în sensul de a mări stocul de capital şi de a cumpăra mai multe tractoare, ci investiţia în oameni cu idei care vor să facă un nou produs, aceşti oameni trebuie încurajaţi în sensul că trebuie dereglementaţi.

Dacă întrebi un economist „cum ieşim din criză?“ ar spune „consumând mai mult“. Aşa este?

Dacă analizezi criza în care lumea a intrat în 2007 este una în care oamenilor le e teamă şi economisesc prea mult. Ţin banii la saltea, acasă sau în bănci în conturi fără risc, dar cu dobânzi mici. Oamenii economisind mai mult nu consumă destul. Pe termen scurt, soluţia pentru ieşirea din criză este să consumăm mai mult, dar trebuie să înţelegem că soluţia pe termen mediu şi lung nu e să consumăm mai mult şi mai mult şi mereu mai mult, ci să consumăm astfel încât să ajungem la potenţialul nostru de dezvoltare, iar când vorbim despre acesta trebuie să luăm în calcul faptul că avem resurse limitate; totuşi capacitatea de inovare este nelimitată. Dacă ne-ar fi spus cineva că putem avea biblioteci întregi într-un iPhone, acum 10 ani, nu am fi crezut. Pe termen mediu şi lung, trebuie să ne concentrăm pe investiţii în inovaţie, pe crearea de noi produse, nu în sensul de a crea o nouă maşină, ci de a concepe un mod mai eficient de a cumpăra, de exemplu. Dacă am avea o nouă tehnologie de a face cumpărături astfel încât să nu aruncăm aşa de multă mâncare – acesta e un nou produs pentru mine. Trebuie să ne îndreptăm spre ideea lui John Stuart Mill „the stady state” – o stare în care ne oprim, zicem că „suntem ok”, suntem bine aşa. În anumite cercuri e la modă această teorie, dar nu este o tendinţă generală. Eu cu o parte a creierului mă gândesc şi la partea aceasta la dezvoltare sustenabilă.

În cadrul Strategiei Europa 2020 s-a vorbit despre creşterea eficienţei economice după modelul SUA ?

Trebuie să ne dăm seama că vorbim despre două tipuri fundamental diferite de economie. Începând de la faptul că noi aici avem limbi, tradiţii şi culturi foarte diferite şi deja e un fel de miracol că avem o monedă comună. Eu cred că într-adevăr avem nevoie de mai multă integrare, ne trebuie un buget fiscal federal, trebuie să facem transferuri fiscale nu pe sub masă, nu prin intermediul Băncii Centrale Europene, ci direct, ca în SUA. Trebuie să integrăm mai mult şi piaţa muncii. E mult mai uşor să te muţi din Kentucky în Oklahoma pentru un job decât să te muţi din Luxemburg în Polonia. Noi suntem diferiţi de SUA. Cred că trebuie să tindem spre un model european ideal mai degrabă. Europa e mai socialistă şi poate că nu este aşa de rău. Eu sunt cumva ordnung liberal – după modelul Şcoalii de la Freiburg (care promova o puternică intervenţie a statului în piaţă – n.r.). Poate că sunt elemente în socialismul acesta european care nu sunt rele. Nu ştiu dacă vrem să avem o mare parte din populaţie care să nu aibă asigurări de sănătate şi care să moară pentru că nu are asigurare. Nu mi se pare o chestie la care trebuie să visăm. Nu mi se pare OK să trebuiască să munceşti o viaţă întreagă ca să poţi să-ţi trimiţi copilul la şcoală. Pentru mine cel mai bun sistem e cumva o combinaţie, o economie pareto improving (modificarea veniturilor care face cel puţin un individ să trăiască mai bine, fără ca să-l facă pe un alt individ să trăiască mai rău se numeşte economie pareto improvement – n.r.). Să faci pe cineva să aibă condiţii mai bune, fără a reduce bunăstarea altcuiva”.

Care e provocarea cea mai mare a ta în domeniul în care lucrezi?

Preocuparea mea este să găsesc ceva care să schimbe viaţa oamenilor în bine, cred că toţi cercetătorii au asta în minte. Provocarea numărul 1 în economia mondială a fost şi este, indiferent că e criză sau nu, lupta pentru reducerea sărăciei. Celelalte lucruri sunt de ordinul doi. Eu aş da Premiul Nobel pentru reducerea sărăciei.

Cine este Florin Bîlbîie

Florin Bîlbîie este profesor de macroeconomie la Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbona şi la Şcoala de Economie din Franţa. Originar din Câmpina, el a absolvit facultatea la ASE Bucureşti şi şi-a luat doctoratul la Institut European din Florenţa, cu cel mai mare punctaj din istoria instituţiei. Are 3 masterate (Oxford, Warwick şi Bucureşti). A predat la Universitatea Oxford şi a lucrat în cercetare la Biroul Naţional Economic din Cambridge. A făcute cercetare şi la Harvard, acolo de unde predă unul dintre coautorii săi principali. În teza sa de doctorat propune un nou model de analiză macroeconomică. Până atunci, modelul de bază prevedea un singur tip de agent economic activ pe piaţa financiară, care cosumă în funcţie de rata dobânzii. „Dar eu am spus, stai un pic că eu nu pot să fac chestia asta, eu mânânc toată bursa, mama mea îşi consumă tot salariul şi toţi oamenii pe care-i cunosc în România trăiesc de la un salariu la celălalt. Aceşti oameni, care nu pot economisi, nu erau incluşi în studii”, a explicat el. Cel mai important colaborator al său este de la Universitatea Harvard, unde a studiat două semestre.

Fostul șef al DGIPI anunță că dosarul său a rămas fără obiect

Fostul șef al DGIPI, Gelu Oltean, explică, pe blogul personal, că dosarul în care a fost arestat nu mai are obiectul infracțiunii de care...

Cea mai nouă recomandare OMS, în pandemie: Minimum 150 de minute de sport pe săptămână

Toţi adulţii ar trebui să facă minimum 150 de minute de activitate fizică intensă pe săptămână, pentru bunăstarea şi sănătatea mintală în timpul pandemiei...

Gabriela Szabo, plimbare de 10 km după ce a stat în carantină, diagnosticată cu Covid-19

În pandemie, sportul nu e promovat la fel de mult ca purtatul măştii sau statul în casă, în ciuda multor studii care demonstrează că...

Disputa dintre Patriarhie și Guvern continuă pe tema pelerinajului de Sfântul Andrei

Patriarhia Română înaintează o cerere oficială către Guvern și solicită ca la Pelerinajul de Sfântul Andrei să aibă acces toți credincioșii din România, cu...

Turcia: Încă 337 de sentințe pe viață pentru puciul din 2016. Peste 4.500 de condamnați până acum

Un tribunal turc a condamnat joi 337 de persoane, printre care ofiţeri şi piloţi, la închisoare pe viaţă, la finalul principalului proces asupra tentativei...