18.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 15:12
No menu items!

Un român care ar fi fost exploatat de angajatorul german locuieşte sub un pod în Franţa

spot_img

 alma-bridge-paris-france

Un român în vârstă de 59 de ani, care fost exploatat de o companie germană deţinută de doi sârbi, locuieşte din iulie sub un pod feroviar din Franţa, relatează Le Progres, în ediţia electronică de miercuri.

Consulul general al României la Lyon, Gabriela Dancău, l-a primit, miercuri, pe românul Adişor Ionescu, care locuieşte din iulie sub un pod feroviar şi care susţine că a fost exploatat de o companie germană BTP deţinută de doi sârbi. Consulul general al României va contacta ambasada României la Berlin pentru a verifica faptele şi pentru a alerta autorităţile germane.

Românul i-a trimis marţi o scrisoare cancelarului german Angela Merkel.

Bărbatul solicită să i se achite peste 300 de ore suplimentare şi denunţă violenţele fizice pe care le-ar fi suferit din partea fostului său angajator în decembrie.

Adişor Ionescu a lansat o petiţie semnată de sute de persoane la Lyon. El s-a făcut remarcat printre locuitori prin generozitatea sa, deoarece femeilor care îi dădeau un ban el le oferea o floare, iar bărbaţilor o bomboană, pe care le cumpăra dintr-un supermarket cu preţuri reduse de lângă locul unde dormea.

C.A.