7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 9:10
No menu items!

Un restaurant care livra mâncare în Capitală a fost închis. Ce nereguli au descoperit inspectorii ANPC

spot_img

Casa Brâncoveanu din Bucureşti a fost închisă temporar de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), fiind găsite mai multe nereguli, printre care vase de gătit uzate, produse ţinute în condiţii improprii şi fără elemente de identificare.

ANPC a transmis, marţi, că a fost făcut un control la operatorul economic SC Emporio Advertising SRL (Casa Brâncoveanu), din Capitală.

Echipele de control au găsit mai multe abateri printre care: folosirea unor materii prime, semipreparate şi preparate finite fără etichete cu elemente de identificare şi caracterizare, precum şi cu data limită de consum, astfel încât să se poată stabili conformitatea acestora şi identificarea acestora în cuprinsul vreunui document de achiziţie sau de conformitate; depozitarea unor produse din carne care ar fi trebuit refrigerate, la temperatura mediului ambiant; schimbarea stării termice a produselor; nerespectarea regimului temperaturilor de păstrare a preparatelor finite calde; nerespectarea vecinătăţilor în spatiile frigorifice; depozitare direct pe paviment a unor produse alimentare.

De asemenea, alte nereguli au fost utilizarea bureţilor de sârmă, a unor ustensile de bucătărie neprofesionale şi cu grad avansat de uzură, colectarea rezidurilor în recipiente fără capac şi actionare la picior; folosirea unor vase de gătire (tigăi, oale, tăvi etc) cu grad avansat de uzură, cu arsuri şi zone depreciate; folosirea unor agregate frigorifice de refrigerare, din incinta blocului alimentar, cu chedere cu acumulări excesive de impurităţi, cu mucegai, cu grătarele exfoliate de vopsea şi cu rugină, cu resturi alimentare, lichide scurse în interior, cu prezenţă masivă de gheaţă; paviment cu fisuri şi spărturi, cu resturi alimentare excesive; lipsa plaselor protectoare la ferestrele unităţii; utilizarea unei hote fără filtru de protectie, care prezintă un strat grosier de grăsimi, care se pot topi şi curge, în prezenţa căldurii, în preparatele gătite transformându-le în preparate nesigure consumului uman; existenţa la comercializare a diferitelor sortimente de supe şi ciobe, pentru care carnea fiartă era refrigerată separate.

În urma neregulilor constatate comisarii ANPC au dat amenzi în valoare de 15.000 de lei şi au decis închiderea temporară a unităţii, până la remedierea deficienţelor.

                                                                                                                   Adina Silav

SURSA FOTO: news.ro