15.4 C
București
luni, 6 mai 2024 - 2:11
No menu items!

Un preot din Constanţa nu mai primeşte mame şi copii din Ucraina într-un aşezământ social: „Nu a fost deloc uşor”

spot_img

Preotul care a înființat așezământul filantropic cu ajutorul Bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța anunță că nu va mai primi mame și copii din Ucraina, explicațiile fiind legate de faptul că din ce în ce mai multe femei românce au nevoie de ajutorul preotului și de cazare în așezământ, astfel că nu mai sunt locuri pentru refugiații din Ucraina.

Preotul Claudiu Banu, paroh al Bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanţa, a anunţat, într-un comunicat oficial, că de 8 luni,  a găzduit oferind casă, masă, îmbrăcăminte, activități educativ-recreative, unui număr de 35 de mame și copii refugiați din Ucraina, fără să ceară bani de la stat.

„Tot efortul a fost susținut de Parohia Sfântul Mare Mucenic Mina, de donatori și sponsori, partenerii noștri în toate proiectele, fără de care nu am putea funcționa. Mamele și copiii refugiați au dat dovadă de un comportament model, au participat la toate activitățile administriv-gospodărești desfășurate în Așezământ. Însă, datorită situației grele a mamelor românce aflate în dificultate, împreună cu Consiliul Parohial, în regim de urgență, am luat următoarea decizie:

– Începând cu 15 noiembrie 2022 am închis proiectul pentru refugiați din două motive:

– Înregistrăm, din păcate, un număr foarte mare de solicitări ale femeilor românce, aflate în dificultate, care pentru noi sunt prioritate; violența domestică, din nefericire, luând amploare.

– Statul român prin programul 20/50 oferă posibilitatea ca refugiații să beneficieze de acest avantaj prin UE”, a mai transmis preotul constănțean.

E. Stan