11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 21:04
No menu items!

Un polițist spaniol, prins cu o grenadă în bagaj la Aeroportul Otopeni. A intervenit SRI

spot_img

Un polițist spaniol care urma să se îmbarce spre Malaga a fost oprit de autoritățile române de la Aeroportul Otopeni, după ce, la controlul bagajului, a fost descoperită o grenadă de tipul celor folosite la dispersarea mulţimilor. Polițiștii de frontieră au alertat imediat ofițerii din cadrul SRI.

Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, urma să călătorească spre Malaga de pe aeroportul Otopeni, cu o cursă Wizz Air.

La controlul bagajului său polițiștii au descoperit o grenadă de tipul celor folosite la dispersarea mulţimilor.

O echipă de pirotehniști a constat că grenada nu conținea material pirotehnic.

„Polițiștii de frontieră din cadrul Aeroportului internațional Henri Coandă efectuează cercetări față de o persoană, cetăţean spaniol, în bagajele căreia la controlul de securitate, pe sensul de ieşire, a fost descoperită o grenadă de antrenament. Din primele verificări rezultă că grenada nu avea încărcătură, iar persoana susţine că a uitat-o în bagaj după antrenamentele efectuate în ţara de origine. Obiectul urmează să fie ridicat de către o echipă specializată din cadrul SIAS”, au transmis reprezentanții Poliției de Frontieră.

 Polițistul spaniol nu a fost reținut, însă a pierdut cursa către Malaga.

                                                                                                                 Adina Silav