15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 18:27
No menu items!

Un polițist a fost lovit de o mașină pe care încerca să o oprească, în Argeș

spot_img

Un poliţist aflat în timpul serviciului a fost rănit, luni dimineață, după ce a fost acroşat de un autoturism în timp ce îi făcea semn şoferului să oprească.

„La data de 3 ianuarie, în jurul orei 9.00, un poliţist din cadrul Poliţiei Oraşului Costeşti, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe strada Calea Alexandriei, din Costeşti, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa din direcţia Piteşti către Buzoeşti şi care, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, nu a oprit la timp şi l-a acroşat”, au transmis reprezentanţii IPJ Argeş.

Din fericire, din primele investigaţii medicale, poliţistul nu este rănit grav și a fost preluat de un echipaj SMURD pentru a fi transportat la spital.

„Din verificările preliminare, autoturismul a fost condus de un bărbat de 69 de ani, din Piteşti, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că nu a consumat alcool”, mai precizează IPJ Argeş.

În cauză va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

                                                                                                                  Adina Silav