9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 0:54
No menu items!

Un nou incident grav într-o școală din România. Profesor amenințat cu cuțitul de către un elev

spot_img

Un elev în vârstă de 15 ani a fost reţinut de poliţiştii din municipiul Bacău după ce ar fi ameninţat cu cuţitul un profesor în incinta sălii de sport a unităţii de învăţământ.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), incidentul a avut loc miercuri şi a fost sesizat la 112 de un profesor în vârstă de 42 ani, care a încercat să aplaneze conflictul spontan dintre colegul său şi elev.

„Poliţiştii au stabilit faptul că un elev de 15 ani, aflându-se în sala de sport, pe fondul unor discuţii contradictorii cu profesorul, ar fi scos din rucsac un obiect înţepător şi l-ar fi ameninţat pe acesta, după care a părăsit incinta şcolii, abandonând obiectul. Minorul a fost identificat la scurt timp de către o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 1 Poliţie şi condus la sediu pentru audieri”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisarul Cătălina Păduraru.

Cazul a fost preluat de poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară, care au luat măsura reţinerii tânărului.

Acesta este acuzat de comiterea infracţiunilor de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi ameninţare.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău a transmis că unitatea de învăţământ a iniţiat propria anchetă.

”Joi s-a întrunit şi comisia de violenţă de la nivelul unităţii de învăţământ respective, pentru a stabili exact măsurile ce se impun în acest caz, iar Inspectoratul Şcolar monitorizează deja în detaliu toate aceste aspecte”, au menționat oficialii Inspectoratului Şcolar. 

În urmă cu câteva săptămâni, un elev de 16 ani de la Liceul „Ion Creangă” din Capitală, și-a atacat profesoara de japoneză cu un cuțit. Adolescentul a fost arestat preventiv pentru o lună de zile.

Iar, în urmă cu aproximativ două săptămâni, o profesoară de la o şcoală din Prahova a fost filmată în timp ce este umilită de mai mulţi elevi, în timpul unei ore de curs, unul dintre ei mimând acte sexuale în spatele cadrului didactic.

                                                                                                                Adina Silav