9.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 5:02
No menu items!

Un microbuz din Ucraina, cu 11 persoane din care 5 copii, s-a răsturnat în Bihor

spot_img

Un microbuz înmatriculat în Ucraina, în care se aflau 11 persoane, 6 adulți și 5 copii, s-a răsturnat pe drumul naţional 19, în apropierea localităţii bihorene Valea lui Mihai.

Conform e-bihoreanul.ro, accidentul a avut loc marţi noapte, la ieşirea din localitatea Valea lui Mihai către Curtuişeni. Microbuzul circula în coloană, cu alte vehicule din Ucraina, și se îndrepta către Satu-Mare – Oradea, de unde ucrainenii voiau să ajungă la unul dintre punctele de frontieră cu Ungaria pentru a ieşi din ţară. 

Purtătorul de cuvânt al ISU Bihor a declarat că toţi cei 11 pasageri au fost evaluaţi din punct de vedere al stării de sănătate, iar doi dintre adulţi, un bărbat şi o femeie, au fost transportaţi la unitatea de primiri urgenţe Oradea. 

„Echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea şi pompierii militari paramedici au evaluat persoanele implicate în accident şi au acordat îngrijirile care se impuneau unui bărbat şi unei femei, cele două victime fiind transportate ulterior la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Oradea”, au transmis pompierii bihoreni.

E. Stan