7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 9:29
No menu items!

Un membru al familiei lui Bercea are poze „selfie” cu Mircea Băsescu

spot_img

Bercea Băsică (Băse) și-a postat pe rețeaua de socializare o poză cu fratele președintelui, Mircea Băsescu

bercea basica base

Bercea Băsică are profilul public, adică toate fotografiile sale pot fi văzute de oricine pe Facebook.  Poza cu Mircea Băsescu este postată pe 6 aprilie, lângă Drăgănești – Olt, localitatea natală a familiei Bercea. Din imagine însă, se vede că poza ar fi fost făcută în biroul firmei lui Mircea Băsescu, din Constanța.

Bercea BAsica

Și ca să arate că familia Bercea e apropiată de toată familia Băsescu, Bercea Băsică a postat și o fotografie cu Traian Băsescu, care dă mâna cu Bercea Mondial. Postarea datează din 6 ianuarie, dar poza pare a fi făcută în timpul suspendării președintelui. Titlul este „Cu Băse în frunte „.

traian bercea mondial

Mai multe filmulețe postate de Bercea Băsică arată petrecerile familiei Bercea, nunțile la care cântă Florin Salam, căruia Bercea Mondial îi plătește regește „dedicațiile”.

Conform paginii sale de Facebook, Bercea Băsică își dă verificarea locației de fiecare dată când merge la Constanța, la Înalta Curte, la Curtea de Apel sau chiar la Penitenciarul Rahova.

tigan

Tot din pozele sale postate pe rețeaua de socializare am aflat că pe unul dintre copii l-a botezat „Obama”, probabil după modelul familiei Bercea, care le-a dat fiilor nume ca Prințișor, Judecător, Televizor, Patronaș.

Sofia Marinescu