15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 15:22
No menu items!

Un lider PSD prevede că se va ajunge la demiterea premierului. Carmen Dan, victima conflictului dintre Tudose și Dragnea

spot_img

Presedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, considera ca daca nici presedintele partidului, Liviu Dragnea, si nici premierul Mihai Tudose nu vor avea o abordare constructiva, asa ca probabil se va ajunge din nou la demiterea premierului, iar aplicarea programului de guvernare va avea de suferit.

„În momentul de fata a aparut o ruptura, pe care, în loc sa o acopere, cei care sunt implicati încearca sa o faca mai mare. Considerentele pragmatice ale guvernarii sper sa predomine, iar lumea sa se reaseze la discutii, sa încerce sa guverneze în mod efectiv, sa renunte la conflictele care apar cu o anumita frecventa.

Daca nici presedintele Liviu Dragnea, nici premierul Mihai Tudose nu vor aborda în mod constructiv acceasta chestiune, probabil se va ajunge din nou la demiterea primului-ministru, iar efectele le vom vedea. Aplicarea programului de guvernare va avea de suferit pentru ca se va consuma o perioada de timp în care am putea face altceva. Sper ca lucrurile sa aiba un sfârsit fericit, desi nimic nu ma îndreptateste la asemenea sperante”, a spus Buzatu.

Potrivit acestuia, ministrul de Interne Carmen Dan risca sa cada victima înfruntarii de forte dintre Liviu Dragnea si Mihai Tudose. „Am avut alta impresie la numirea actualului Guvern, am crezut ca vor avea disponibilitate maxima pentru discutii si pentru aplanarea conflictelor, dar vad ca lucrurile nu stau asa. Eu cred ca toate lucrurile se pot rezolva prin discutii, mai ales ca motivul aparent al disputei, restructurarea guvernamentala, nu este o chestiune respinsa ab initio, cred ca trebuie discutata si cu alti factori de decizie si cu partenerii din ALDE”, a mai spus liderul PSD Vaslui.

Valeriu Motoc