14.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 18:42
No menu items!

Un lider PNL, în dezacord cu Ludovic Orban: Partidul nu are ce căuta în stradă

spot_img

Un lider important al PNL dezaprobă participarea liberalilor la protestele din stradă și îndemnul lansat de conducerea partidului către toți membrii.

Prim-vicepreşedinte al PNL Sector 2, Viorel Cataramă, a declarat marți, pentru Mediafax, că nu va ieși în stradă, așa cum îndeamnă liderul formațiunii din care face parte, deoarece locul partidelor nu este în stradă.

„Nu merg la miting, pentru că locul partidelor nu este în stradă, ci au alte mijloace democratice de a demonstra și a încerca să se opună. În stradă merge societatea civilă care nu are alt loc în care să se manifeste”, a declarat Viorel Cataramă, pentru Mediafax.

Întrebat dacă președintele PNL nu a primit cele mai bune sfaturi în legătură cu organizarea de marți seara, Cataramă a răspuns: „Cred că e o reacție emoțională și poate fi si un sfat greșit pe care l-a primit”.

Un mesaj prin care liberalii erau chemați în stradă a început să circule în partid încă de luni seara: ”Bună seara. Vin cu rugămintea către dumneavoastră de a participa marți, ora 19.00, la protestul organizat in Piața Victoriei. Participarea dumneavoastră este importantă pentru România și pentru PNL. Ne întâlnim toți la sediul PNL din Aleea Modrogan, ora 18.45, pentru a merge împreuna la protest. Ludovic Orban”.

Valeriu Motoc