12.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 4:28
No menu items!

Un lider important al PNL îl părăsește pe Ludovic Orban

spot_img

Un lider important al Partidului Național Liberal continuă seria plecărilor din jurul lui Ludovic Orban.

Vicepreședintele PNL pentru Regiunea Centru, Florin Roman, și-a anunțat, luni, pe pagina sa de Facebook, decizia de a demisiona din funcție, din cauza neînțelegerilor și „ părerii sale minoritare”. El a precizat că nu trece la un alt partid, nici de la putere, nici din opoziție, ci că va continua să facă opoziție „incisivă” la adresa PSD.

„Am înaintat astăzi, demisia din funcția de vicepreședinte a Partidului National Liberal. După o îndelungă chibzuință. Atunci când începi să constați ca, după multă muncă și efort, părerea ta este minoritară, cred că decizia este cea corectă. Iar majoritarii trebuie să-și asume responsabilitatea unui partid care înseamnă 200.000 de membri. Tocmai pentru a nu pune PNL într-o situație delicată. Voi rămâne în continuare același deputat de opoziție incisiv la adresa PSD!”, a scris deputatul Florin Roman, pe Facebook.

Gestul său vine cu doar o săptămână și jumătate înaintea depunerii moțiunii de cenzură contra Guvernului Dăcilă, în condițiile în care parlamentarii PNL și cei din USR au șanse infime, chiar și teoretice, să obțină numărul necesar de voturi de a da jos Cabinetul actual.

Valeriu Motoc