sâmbătă, 24 octombrie 2020 - 1:38

Un koala a fost salvat prin respirație gură la gură

Bănicioiu, la un pas de a fi dat de deputați pe mâna procurorilor: „Minciuni. Unii fac denunțuri ca să scape”

Comisia Juridică a Camerei Deputaților a decis că fostul ministru Nicolae Bănicioiu poate fi urmărit penal, la cererea DNA. Deputații juriști au luat această decizie...

Primarul în exercițiu al Brașovului, sub control judiciar pentru șantaj. Victimă indirectă, contracandidatul USR care a câștigat alegerile

Procurorii anticorupție de la Serviciul teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune pe o...

Timișoara: Validarea ca primar a germanului Dominic Fritz, blocată de contestații în instanță

Validarea primarului ales al Timişoarei, Dominic Fritz, susţinut de Alianţa USR PLUS, a fost atacată la Tribunalul Timiş de către trei persoane, astfel că...

Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului legea privind alegerile. Ce excepții invocă pentru prelungirea mandatelor aleșilor

Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis, vineri, Parlamentului Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului...

O agentă de protecție a faunei sălbatice i-a făcut animalului rănit respirație gură la gură și masaj cardiac

 koala

O agentă specializată în protecția faunei sălbatice a salvat un koala rănit grav de o mașină, după ce i-a făcut respirație gură la gură, relatează AFP.

Echipele de salvare au intervenit joi noapte în Langwarrin, o suburbie a Melbourne-ului, Australia, a pentru a salva un koala care fusese accidentat de o mașină.

La sosire, pompierii au găsit micul marsupial refugiat într-un copac.

“Am crezut că a murit acolo în copac, dar a căzut și l-am recuperat într-o prelată”, a declarat căpitanul Sean Curtin, citat de radio Fairfax.

O agentă de protecție a faunei sălbatice i-a făcut animalului rănit respirație gură la gură și masaj cardiac. Scena, filmată de un amator, a circulat vineri pe rețelele de socializare. În mod miraculos, animalul și-a revenit și a fost dus într-un adăpost pentru animale sălbatice, iar în prezent starea lui este bună și a început să mănânce.

Estimată la peste 10 milioane de exemplare, înainte de venirea coloniștilor britanici în 1788, populația de koala din Australia a scăzut azi la 43.000 de exemplare.

C.A.

Părinții primesc zile libere plătite chiar și când școlile se închid pentru alegeri

Guvernul a aprobat, joi, proiectul de OUG care prevede acordarea zilelor libere plătite și pentru alte situații care impun suspendarea temporară a cursurilor, cum...

Guvernul alocă 65 de milioane de lei din Fodul de rezervă pentru achiziția de Remdesivir

Guvernul a alocat 65 de milioane de lei pentru achiziția de Remdesivir, medicamentul folosit în tratamentul pacienților cu Covid, prin contractul încheiat la nivelul...

39 de mesaje Ro-Alert, în nouă orașe

În judeţele Alba, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Constanţa, Harghita, Olt, Sibiu şi Sălaj Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis nu mai puțin de...

OUG pentru asimptomatici și bolnavii cu forme ușoare: Medicii de familie primesc 105 lei pentru fiecare pacient COVID-19

Guvernul a adoptat ordonanța de urgență prin care persoanele cu COVID-19 asimptomatice sau cu forme ușoare vor putea fi tratate la domiciliu, iar medicii...

Diaspora, neinteresată de votul pentru parlamentare. Doar 40.000 de români s-au înscris pentru votul prin corespondență

Mai puțin de 40.000 de români din străinătate s-au înscris pentru votul prin corespondenţă la alegerile parlamentare din luna decembrie, deși statele cu cele...