15.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 17:47
No menu items!

Un fost purtător de cuvânt al Parchetului General s-a sinucis

spot_img

Un procuror de la Parchetul General s-a sinucis, vineri, aruncându-se de la etajul 5 al instituției, în spatele clădirii, pe strada Mitropolit Antim Ivireanu.

Deși autoritățile nu au oferit numele, presa relatează că este vorba despre un procuror care a lucrat la Biroul de Presă al Parchetului General, fiind în ultima perioadă purtător de cuvânt al instituției, respectiv Ramona Bulcu. Potrivit Antena 3, femeia a intrat în depresie când i s-a cerut să-și dea demisia din funcția de purtător de cuvânt. Surse apropiate familiei spun că Ramona Bulcu avea doi copii. 

Potrivit informării ISU București Ilfov, „pe strada Mitropolit Antim Ivireanul, o persoană de sex feminin, de aproximativ 50 ani, precipitare de la înălțime, aproximativ 20 m, declarată decedata. S-a intervenit cu o autospecială cu apă și spumă, o descarcerare, salvatorii, o ambulanță SMURD și unitatea de terapie intensivă mobilă”. 

Andrei Tudor