Un deținut bolnav vrea să fie eutanasiat

Caz cutremurător în Penitenciarul Botoșani. Un deținut, cu afectiuni cardiace, a cerut în instanță să fie eutanasiat. Solicitarea a fost înaintată în luna iulie, la scurt timp după ce a împlinit 44 de ani. Judecătoria însă, a trimis cererea la judecatorul delegat, care a respins-o. Bolnav de inimă și operat pe cord, deținutul a cerut din nou în instanță să fie omorât fără ca doctorii care ar face acest lucru sa fie trași la răspundere pentru că, spune el, nu mai poate suporta durerile. Marți el a recuzat completul de judecată, care i-a refuzat o serie de probe, și i-a trimis președintelui Traian Băsescu un memoriu prin care îi cere să-i permită să fie eutanasiat. „Nu mai pot rezista, iar să mă sinucid ar fi cel mai mare păcat în fața lui Dumnezeu. Sistemul penitenciar m-a îmbolnăvit și nu pot aștepta până la ispășirea pedepsei”, a declarat în instanță Vasile L. Deținutul a prezentat o sumedenie de acte medicale, inclusiv expertize medico-legale efectuate la Institutul Național de Medicină LegalăMina Minovici”, care atestă afecțiunile de care suferă. Cu toate acestea, procurorul de ședință a cerut respingerea cererii, pe motiv că aceasta „vine în contradicție cu principiile normelor de drept și prevederile Constituției”. „Poate fie să-și continue viața în acest fel până când moare din cauze naturale, fie să se înfometeze până la moarte, fie să lupte cu statul pentru ca niciun individ să nu-i mai hotarască viața. Acestea sunt singurele optiuni pe care le are”, a declarat Dinu Buceceanu, avocatul care în reprezintă din oficiu. D.M.

 

NICIUN COMENTARIU