7.5 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 4:15
No menu items!

Un copil mort şi alţi 12 răniţi, după ce o maşină a intrat într-o grădiniţă

spot_img

 florida accident gradinita

Doisprezece copii au fost răniţi, iar o fetiţă a fost ucisă de o maşină care a intrat într-o grădiniţă, miercuri, în statul american Florida, după ce a fost lovită de un alt vehicul al cărui şofer a fugit de la locul accidentului, a anunţat poliţia, potrivit AFP.

Mai mulţi copii prezentau răni „foarte grave” în urma accidentului, care s-a produs în centrul KinderCare din Winter Park, în suburbia oraşului Orlando, a anunţat purtătorul de cuvânt al poliţiei rutiere din Florida, Wanda Diaz.

Victimele au fost transportate la spitale din apropiere, unde una dintre ele a decedat.

Conform site-ului grădiniţei, instituţia primeşte copii cu vâste cuprinse între şase săptămâni şi 12 ani.

La locul accidentului, o mamă, Evette Rivera, în vârstă de 39 de ani, a relatat că a văzut „o gaură enormă” care dădea spre o clasă pe partea laterală a clădirii. Peste 50 de copii se aflau în incinta grădiniţei în momentul producerii accidetului, afirmă purtătorul de cuvânt al pompierilor, John Mulhall.

Wanda Diaz a precizat că accidentul s-a produs după ce un automobil de tip Dodge Durango, de culoare gri sau argintie, a lovit alt vehicul, pe acre l-a făcut să lovească clădirea grădiniţei. Şoferul automobilului a fugit de la locul accidentului, a adăugat ea.

Ulterior, autorităţile au anunţat că au găsit vehiculul implicat în accident şi continuă căutarea şoferului, pentru care poliţia a lansat un anunţ care să conducă la identificarea persoanei care se află la originea acestei tragedii.

Maşina este înregistrată pe numele unui bărbat, în vârstă de 28 de ani, al cărui cazier judiciar arată că a fost condamnat la trei ani de închisoare, în 2010, pentru trafic de cocaină, fiind eliberat în septembrie 2012.

Numărul copiilor răniţi variază în funcţie de surse, poliţia anunţând iniţial că este vorba despre 11 victime, iar pompierii despre cel puţin 15.

C.A.