18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 21:57
No menu items!

Un copil din Baia Mare a comandat online 15 kilograme de artificii și petarde. A cerut livrarea coletului la școală

spot_img

Un copil de 13 ani din Baia Mare a comandat, pe internet, 15 kilograme de artificii și petarde. A dat adresa școlii la care învață și a cerut plata produselor la livrare. Polițiștii au confiscat însă pachetul și au deschis dosar penal.

Comanda ar fi fost plasată pe internet duminică, 20 noiembrie 2022. În formularul de comandă completat pe site, pentru livrarea coletului prin curier, băiatul a trecut adresa școlii la care învață și a cerut plata produselor la ridicare.

Câteva zile mai târziu, un alt copil de 13 ani, coleg cu primul, a fost cel care a ridicat pachetul. A plătit pentru cele 15 kilograme de artificii suma de 380 de lei. 

Polițiștii de la Biroul de Ordine Publică Baia Mare – Compartimentul Proximitate, dar și cei din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au confiscat însă petradele și artificiile și au constatat că site-ul care a livrat articolele pirotehnice către minor a încălcat prevederile art. 37, lit. b) și c) din Legea nr. 126/1995 – privind regimul materiilor explozive, republicată și cu modificările ulterioare.

„Articolele pirotehnice din categoriile F1, F2, F3 şi F4, în cantitate totală de aproximativ 15 kilograme, au fost indisponibilizate urmând a face obiectul unei expertize criminalistice. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni”, a transmis IPJ Maramureș.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru operațiuni cu articole pirotehnice, respectiv comercializarea lor. 

                                                                                                                 Adina Silav