11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 8:04
No menu items!

Un copil de 7 ani a murit după ce s-a infectat cu o amibă din apa unui lac în care se scăldase

spot_img

Un copil din California a murit, săptămâna trecută, după s-a infectat cu o amibă din apa unui lac. Întâlnită în ape dulci și numită Naegleria fowleri, amiba se hrănește cu creierul uman și de cele mai multe ori provoacă decesul.

David Pruitt, în vârstă de 7 ani, a ajuns la spital pe 30 iulie, după ce a acuzat dureri mari de cap, iar acolo medicii l-au diagnosticat cu meningoencefalită primară amoebiană.

Iniţial, copilul a fost dus la spitalul din apropierea casei, în California, dar pentru că starea sa de sănătate s-a agravat, a fost transferat la Centrul Medical al Universității Davis din California.

Din păcate, leziunile creierului erau profunde, iar la scurt timp băiatul de 7 ani a decedat.

Cazurile de infectare cu amibă sunt extrem de rare, iar din 1971, în California au fost înregistrate doar 10 cazuri. 

Rudele copilului s-au ferit să ofere declaraţii presei. Doar o mătusă a precizat că ea şi familia „vor ca oamenii să fie conştienţi de această amibă şi de semnele bolii”. 

Potrivit medicilor, cel mai probabil băiatul s-a infectat într-un lac din zona în care locuia.  Medicii spun că apa contaminată i-a pătruns în organism prin nas şi gură, în timpul înotului, provocându-i leziuni grave la nivelul creierului, incompatibile cu viaţa.

Centrul pentru Control şi Prevenire a Bolilor (CDC) din SUA atrage atenţia că acest tip de amibă poate fi întâlnit şi în piscinele ce nu au fost tratate în mod adecvat cu clor.

Primele simptome sunt durerile de cap severe, febră, greaţă şi vărsături.

Pe măsură ce infecţia cu amiba se agravează, persoanele pot prezenta convulsii sau halucinaţii, potrivit CDC.

„Odată ce amiba intră în nas, aceasta se deplasează către creier unde provoacă meningoencefalită primară amoebiană (PAM). Aceasta este de obicei fatală”, au explicat reprezentanţii CDC.