11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 10:01
No menu items!

Un copil de 2 ani din Anglia şi-a salvat mama de la moarte sunând la ambulanță

spot_img

 Riley Ward

Un băieţel de numai doi ani din East Midlands, Anglia, a apelat numărul de urgenţă și a chemat ambulanța, după ce mama sa a leşinat şi nu mai reacţiona. Medicii au declarat că femeia suferea de o afecţiune care s-ar fi agravat dacă nu ar fi ajuns la spital, informează bbc.com.

Riley Ward le-a spus operatorilor de la capătul firului că mama sa este pe podea şi că „doarme”. Deoarece serviciul de urgenţă din zona respectivă este dotat cu un sistem care poate localiza apelul dacă el a fost realizat de pe un telefon fix, o ambulanţă a fost trimisă la adresa părinţilor micuţului din satul Barrow upon Soar, Leicestershire. Mama sa a fost dusă la spital şi supusă, de urgenţă, unei operaţii de îndepărtare a unui cheag de sânge de pe unul dintre ovare, potrivit sursei citate.

Intervievată recent de televiziunea naţională britanică, Dana Henry a declarat că este uimită că fiul ei a reuşit să sune singur la numărul de urgență. Ea a afirmat însă că acesta a fost unul dintre lucrurile pe care le-a învaţat încă de mică de la părinţii săi şi pe care l-a transmis propriilor copii. Femeia, în vârstă de 27 de ani, şi parterenerul său, Rob Ward şi-au învăţat cei doi copii că, atunci când nu pot lua legătura cu niciunul dintre ei şi le îi este teamă, să sune la numărul general de urgență.

C.A.