15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 18:58
No menu items!

Un comisar de la Fraude Brașov și-a luat amenzile încasate acasă

spot_img

Comisarul șef Florin Iordache, de la Fraude Brașov și-a băgat în buzunar banii confiscați din amenzi, de la 70 de controale

bani bugetari

Serviciul Teritorial Brașov al DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest, pe comisarul șef Florin Iordache, de la IPJ Brașov – Serviciul de Investigare a Fraudelor, pentru abuz în serviciu. Anchetatorii au stabilit că între 2011 și 2013, polițistul a făcut controale și a încheiat procese verbale pentru amenzile încasate de la comercianți, pe care i-a prins cu diferite nereguli. Banii nu i-a mai predat însă la casieria poliției, ci și i-a însușit. Procurorii au dovedit că de la 70 de persoane sancționate, amenzile în valoare de peste 20.000 de lei au intrat în buzunarul propriu al comisarului.

În urmă cu câteva zile, polițistul a virat către stat valoarea prejudiciului, dar procurorii l-au trimis în judecată, cerând în continuarea menținerea sa în arest.

S.M.